Mihai Gâdea a cerut ajutorul Parlamentului pentru apărarea libertăţii presei

| 29 oct, 2013

Directorul general al Antenei 3, Mihai Gâdea, a cerut Camerei Deputaţilor să intervină pentru apărarea libertăţii presei. Directorul general al Antena 3 a precizat, în cadrul unei dezbateri de la Parlament, că postul Antena 3 (urmărită penal de DNA) a fost supus unor presiuni fără precedent, care pun în pericol libertatea de exprimare şi statul de drept.

Directorul general al Antenei 3, Mihai Gâdea, a solicitat Parlamentului întocmirea unei comisii de anchetă (în dosarul în care postul este acuzat de şantaj), care să ceară toate punctele de vedere necesare şi să întocmească un raport care să fie inclus într-un dosar pregatit pentru a fi transmis instiutuţiilor europene.

Directorul general al Antena 3 a precizat, în cadrul unei dezbateri de la Parlament, că postul Antena 3 a fost supus unor presiuni fără precedent, care pun în pericol libertatea de exprimare şi statul de drept. În fruntea atacurilor asupra Antena3 s-au aflat preşedintele Traian Băsescu, CSM şi DNA, a mai precizat Mihai Gâdea în cadrul dezbaterii din Parlament.

"DNA a inventat un aşa-zis dosar de şantaj asupra unei entităţi din trust, iar instituţia a declanşat urmărirea penală împotriva entităţii juridice Antena 3. Este pentru prima oară cand o instituţie de presă este pusă sub urmărire penală", a declarat Mihai Gâdea în faţa parlamentarilor.

Mihai Gâdea a fost invitat la Camera Deputaţilor în urma unei scrisori în care şeful Antena 3 solicita Parlamentului intervenţia pentru apărarea libertăţii presei.

"Antena 3 doreşte să sesizeze Camera Deputaţilor asupra încercărilor  de destabilizare a instituţiei noastre de presă prin atragerea forţată de către Direcţia Naţională Anticorupţie într-un dosar în care jurnaliştii, angajaţii şi conducerea postului nu au nicio implicare ", scria Mihai Gâdea în scrisoarea adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor.

"Considerăm că este o măsură de îngrădire a libertăţii presei într- o perioadă critică pentru România: la un an de la referendumul naţional şi cu un an înainte de alegerile prezidenţiale din 2014", mai puncta Mihai Gâdea.

Aici puteţi vizualiza scrisoarea directorului Antena 3, Mihai Gâdea.


loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

9 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
30 oct, 2013
gabi
Foarte bine o data si o data tot trebuie sa ia cineva atitudine si sa ii tina piept turnatorului de la Cotroceni.
30 oct, 2013
levi
presa libera
presa din romania trebuie sa fie libera nu trebuie controlata asa cum inceraca basescu ca controleze antena 3 mi s epare inadmisibil asa ceva si cred ca se vor lua masura drastice impotriva celor care fac asa ceva.
30 oct, 2013
hahalera
Hooo, bai paranoicilor!
Nu v-a luat nimeni libertatea de "exprimare", dovada ca sunteti liberi sa va postati ineptiile pe care vi le baga in cap Latrinele lui Felix, si ele la randul lor neingradite de nimeni. Libertatea presei nu inseamna dreptul de-a santaja. Gadea sa se duca sa-si sustina nevinovatia in fata instantei, parlamentul de ocupa cu altele, in caz ca nu stiati.
30 oct, 2013
CosmiX
sustin
ceea ce fac cei din trustul intact prin gadea mi se pare o atutidine de admirat si sustinut. trebuie ca lumea sa inteleaga ca tacand nu se schimba nimic. asta este ceea ce trebuie sa facem pentru a schimba lucrurile in bine in aceasta tara. foarte bine ca cei din intact se sesiseaza ca sunt persecutati de basescu si de sustinatorii lui. este o realitate pe care toata lumea o vede....sustin aceasta revolta
30 oct, 2013
kevall
dreptate pentru presa
sper ca aceste apel sa se faca auzit si demnitarii romani sa faca ceva in acesta privinta si sa nu mai fie nevoie ca basescu sa puna presiune pe nimeni pe nicio institutie care este corecta si cinstita.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ