Mihai Gâdea și Adrian Ursu au inițiat o petiție online împotriva regimului Băsescu adresată lui John Kerry

| 10 ian, 2014

Peste 46.000 de persoane au semnat, până vineri la prânz, petiţia online intitulată "Abuzurile din România trec oceanul".

Este vorba despre o scrisoare deschisă adresată secretarului de stat american John Kerry, "în numele a numeroşi români preocupaţi atât de evoluţia democratică a ţării lor, cât şi de percepţia externă a situţiei politice din România, dar şi în privinţa raporturilor dintre stat şi cetăţean prin prisma respectării drepturilor fundamentale ale omului", după cum se precizează în textul documentului, postat pe site-ul www.petitieonline.com.

În scrisoare, iniţiatorii susţin că "România a intrat în ultimii nouă ani pe o pantă periculoasă, deviind de la cursul democratic autentic spre care năzuia", situaţie pentru care îl consideră vinovat pe preşedintele Traian Băsescu.

"Acest regim, consolidat alarmant în ultimii ani, se bazează pe aservirea totală a instituţiilor de forţă şi utilizarea serviciilor secrete, dar şi a organelor de ordine publică sau chiar a structurilor fiscale pentru hăituirea sau chiar eliminarea adversarilor din viaţa publică ori pentru protejarea abuzivă a propriei clientele politice şi financiare. Mult mai gravă este însă exercitarea unei presiuni sufocante şi a unui control abuziv direct asupra Justiţiei", se arată în scrisoare.

Petiţia a fost iniţiată de realizatorii de televiziune Mihai Gâdea şi Adrian Ursu, care în final mulţumesc Statelor Unite ale Americii "pentru interesul şi sprijinul manifestate permanent pentru respectarea virtuţilor democratice şi, mai presus de orice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Vineri, subsecretarul de stat american Victoria Nuland începe o vizită de două zile la Bucureşti, pentru a discuta cu înalţi responsabili din Guvernul român şi cu membri ai societăţii civile probleme bilaterale şi regionale, între care eforturile de consolidare a statului de drept, potrivit Departamentului de Stat al SUA.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

49 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 ian, 2014
vlad
base pleaca
prin acesta scrisoare vor stii si americanii ce fel de om este basescu dar sunt sigur ca s-au convins si singuri ca pe unde se ducea base putea a alcool si de aici au tras si ei singuri concluzile despre el.
10 ian, 2014
ELENA ELY
ASTA-I CULMEA
Asa ceva se intampla doar in bancurile cu prosti.Hotii striga hotii.Usl-ul a distrus statul de drept si acum arata cu degetul la Basescu.Asa face si Ponta.In curand vom scapa si de usl si de Basescu si mai ales de pupincuristii lor.
16 ian, 2014
NICU
GIDEA SI URSU doi lingai
Daca sunteti asa corecti de ce nu-l criticati si pe FELIX pentru si el are destule bube in cap Personal nu am de a face cu politica din ROMANIA dar ca jurnalisti sinteti foarte lingai Daca PRESEDINTELE BASESCU are atitea probleme cite sustine-ti voi de ce nu aduceti dovezi le dati justitiei si daca justitia din RO nu rezolva problema sint foruri superioare in europa sau in lume Tot bateti apa in piua cu problemele lui BASESCU dar nu aveti dovezi cum are justitia cu FELIX Sinteti niste PUPINCURISTI cum zice celalalt catel BADEA

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ