Mii de pelerini si-au petrecut noaptea în frig la Iaşi aşteptând să se roage la moaştele Sf Parascheva

| 14 oct, 2014

Câteva mii de pelerini din ţară şi străinătate şi-au petrecut noaptea de luni spre marţi aşteptând la rând pentru a se închina la raclele moaştelor Sf Cuv Parascheva şi Constantin Brâncoveanu, care au fost scoase special în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

SFÂNTA PARASCHEVA. Încolonaţi câte trei-patru într-un rând de un kilometru sau dormind în preajma Catedralei Mitropolei Moldovei şi Bucovinei, mii de creştini de rit ortodox sau catolici din ţară şi străinătate au venit la Iaşi în speranţa că vor putea asista la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de înalţi prelaţi conduşi de mitropolitul Teofan.

SFÂNTA PARASCHEVA, 14 OCTOMBRIE. În ciuda temperaturilor scăzute din timpul nopţii, curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi era arhiplină la orele dimineţii de marţi, iar pelerinii stăteau la un rând de peste un kilometru pentru a se închina şi a se ruga moaştelor celor doi sfinţi.

SFÂNTA PARASCHEVA. Până acum, potrivit estimărilor organizatorilor, peste 180.000 de pelerini s-au închinat şi rugat în baldachinul din curtea mitropolitană, unde se află racla cu moaştele Sf Cuv Parascheva, şi racla Sf Constantin Brâncoveanu, care a fost adusă în pelerinaj de la o biserică din Bucureşti.

SFÂNTA PARASCHEVA, 14 OCTOMBRIE. De vineri dimineaţa, de când a început pelerinajul la moaştele Sf Cuvioase Parascheva, 400 de persoane au necesitat îngrijiri medicale întrucât li s-a făcut rău în timp ce aşteptau la rând, 30 dintre aceştia fiind duşi la spital.

SFÂNTA PARASCHEVA. Jandarmii şi poliţiştii au aplicat 80 de amenzi în valoare de 12.000 de lei.

Citeşte şi: SFÂNTA PARASCHEVA, 14 octombrie: Ce NU e bine să faci astăzi

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 oct, 2014
Părintele Urticarie
La Patriarhie au fost expuse moaştele Mielului cu O Nară

Începând de astăzi, toţi credincioşii care vor ajunge în zona Dealului Mitropoliei din Bucureşti se vor putea închina la racla cu moaştele Sfântului Miel cu O Nară. Aducerea acesteia în România este rezultatul a patru luni de discuţii purtate între reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi călugării de la Muntele Athos. Aceştia consideră că efortul le va fi răsplătit pe măsură, mai ales din punct de vedere financiar.

“Mielul cu O Nară alină suferinţele din sufletele celor care cred în puterea sa vindecătoare. Fără sacrificiul suprem al acestuia, n-am fi ajuns să avem o credinţă bimilenară. Sau dacă am fi avut, aceasta n-ar fi fost desăvârşită. Rugămintea pe care o am faţă de credincioşi este ca aceştia să sărute cuviincios mielul şi să reţină faptul că mai întâi pielea trebuie dată înapoi.” a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Iulian Capsache.

Viaţa Sfântului Miel cu O Nară a fost una agitată, care s-a terminat într-un mod nefericit. El a fost prigonit de femei, care îl frecau până când i se făcea rău şi vomita. Spre sfârşitul vieţii, acesta a fost prins de câteva păgâne care l-au decalotat şi apoi l-au îngropat. În tradiţia populară se spune că Mielul Mântuitor a înviat într-a treia zi după fripturi şi s-a ridicat la ceruri, iar ortodocşii consideră că expresia “Credincioşi, să luaţi mielul !” este de bine.

Patriarhul Daniel promite că va continua să aducă în ţară rămăşiţe trupeşti ale câtorva sfinţi în perioada ce urmează: “Dacă se vor îmbulzi şi la următoarele sărbători, credincioşii vor avea câteva surprize foarte plăcute printre care se numără moaştele Ciocănitoarei Woody şi mantia Cuviosului Superman.”
26 oct, 2014
BOR Breaking News
Biserica Ortodoxă Română a lansat şamponul mănăstiresc

Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori! Deoarece nu doreşte ca drept-credincioşii să intre în contact cu produse de provenienţă păgână, Preafericitul Patriarh Daniel a hotărât ca aceştia să folosească doar şamponul Arsenie Boca, plin de har, 100% ortodox, destinat spălării pe creier.

Puteţi gândi cu propria minte fără să aveţi nevoie de clişeele promovate de preoţi? Creierul dumneavoastră funcţionează ireproşabil? Logica, raţiunea şi spiritul critic vă definesc? Aveţi bacalaureat sau aţi finalizat studiile universitare? Noul şampon Arsenie Boca vă eliberează de aceste afecţiuni diabolice, permiţând doar „învăţăturile” Bisericii. Aveţi îndoieli în privinţa religiilor şi a zeilor? Doriţi să scăpaţi de păcatul strămoşesc: circumvoluţiunile? Neuronii constituie o povară? Sinapsele vă incomodează? Harul şamponului Arsenie Boca face ca toate aceste impedimente apăsătoare să dispară ca prin minune, lasându-vă creierul neted astfel încât muştele să vă poată patina pe el.

Reţineţi faptul că doar astăzi Biserica Ortodoxă Română vă vine în ajutor pentru a ajunge în Rai. Cumpărând produsul de mai sus, primiţi, în mod suplimentar, un pachet de lumânări şi o porţie de colivă. Toate acestea la preţul de numai 30 de arginţi! Nu mai aşteptaţi! Sunaţi chiar acum la 0722.666.666 şi veţi beneficia de o promoţie de-a dreptul divină!

Folosiţi zilnic şamponul Arsenie Boca pentru a avea o minte ageră precum cea a unei râme călcată de tramvai! Cel mai bun remediu împotriva maladiei numită inteligenţă!!!

Şamponul Arsenie Boca - pentru o minte sclipitoare!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ