Ministerul Justiţiei vrea un "dialog pentru Justiţie" cu ONG-urile

| 04 iun, 2013

Ministerul Justiţiei invită ONG-urile care desfăşoară programe şi activităţi în domeniul protecţiei drepturilor omului şi justiţiei la dezbateri şi consultări, în scopul creşterii încrederii cetăţenilor în actul de justiţie, informează instituţia.

În cadrul viitoarelor întâlniri, ar urma să fie dezbătute drepturile şi libertăţile fundamentale şi funcţionarea sistemului judiciar.

"Iniţiativa noastră vizează crearea unui dialog pentru Justiţie - cadru de dezbatere permanentă între reprezentanţii Ministerului Justiţiei, ai sistemului judiciar şi ai organizaţiilor neguvernamentale, în scopul de a identifica soluţii viabile care să aducă justiţia tot mai aproape de cetăţean, pornind de la propunerile ce vor fi lansate de participanţii la discuţii. Obiectivul nostru comun trebuie să fie o justiţie rapidă, eficientă şi accesibilă, astfel încât să consolideze încrederea publică în actul de justiţie şi în cei care îl înfăptuiesc", a declarat ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc.

Organizaţiile neguvernamentale interesate se pot înscrie la dezbaterile ce vor fi organizate de MJ pe pagina de Internet a instituţiei. Data şi locul primei dezbateri vor fi comunicate în cursul acestei luni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ