UPDATE. Ministrul Constantin Niță: nu am nicio legătură cu dosarul Hidroelectrica

| 07 noi, 2013

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, s-a prezentat joi dimineață la DNA pentru a fi audiat în dosarul Hidroelectrica.  Ministrul a subliniat, după ieşirea de la DNA, că nu are nicio legătură cu dosarul de la Hidroelectrica.

Update. La ieşirea din sediul DNA, ministrul a refuzat să dea detalii despre ce a discutat cu procurorii. "Nu am nicio implicare în acest dosar", a spus Niţă, susţinând că nu ştia de semnarea unui contract între Hidroelectrica şi firma Energon Power din Cluj. Ministrul a mai psus că de regulă, nu stătea "la taclale" cu consilierii săi, în legătură cu astfel de chestiuni.

Numele lui Constantin Niţă apare în interceptările aflate în dosar. Unul dintre consilierii ministrului, Eugen Brădean, arestat pentru că ar fi vrut să-l mituiască pe Remus Vulpescu pentru a aproba un contract de energie, a pomenit la un moment dat numele lui Constantin Niță.

Eugen Brădean: Deci, eu presupun că, în afară de cei patru, cum ar veni, este... părerea mea este şi Niţă (ministrul delegat pentru Energie în Guvernul României) inclus şi... probabil încă... probabil, vreun băiat cu ochii albaştri ...

În acest dosar au fost arestaţi Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, şi Eugen Brădean, consilierul lui Constantin Niţă.

Potrivit DNA, în luna octombrie, Ioan Mihăilă i-a promis lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vânzare a energiei electrice către firma 'Energon Power and Gas' din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei - aproximativ 262.980.000 euro), acestea reprezentând condiţii defavorabile pentru societatea în cauză.

DNA susţine că promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul lui Brădean, iar suma promisă urma a fi disimulată sub aparenţa unui contract de comision care ar fi fost încheiat de o firmă off-shore şi firma achizitoare a energiei electrice.

'Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Ioan Mihăilă. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte şi Eugen Brădean', susţin procurorii anticorupţie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ