Ministrul Transporturilor, anunţ de ultimă oră despre autostrada Comarnic-Brașov

| 14 feb, 16:22

Proiectul Autostrăzii Comarnic-Brașov va merge mai departe dacă se va reuși restructurarea acestuia, respectiv identificarea unui model financiar mai eficient pentru bugetul României, la realizarea căruia să participe și instituții financiare internaționale, precum BEI sau BERD, iar pe aceste coordonate ale restructurării proiectului discuțiile cu consorțiul Vinci-Strabag-Aktor vor continua până în luna aprilie, a declarat, sâmbătă, ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

Șeful de la Transporturi a dat asigurări că nu se va renunța la construirea unei autostrăzi între Comarnic și Brașov și nici nu se abandonează ideea de concesiune, ci doar se caută cea mai bună soluție care să fie susținută atât de partidele aflate la guvernare, cât și de Opoziție, cu care să fie de acord și populația și care să se încadreze în condițiile economico-financiare actuale ale României.

Ioan Rus a explicat că, în urma dezbaterii publice la care a fost supus proiectul acestei autostrăzi, au fost identificate poziții pro și contra realizării.

"Am avut o întâlnire acum câteva zile cu grupul care a câștigat acest dialog competitiv, respectiv Vinci — Strabag — Aktor. În acest moment, în urma deciziei pe care și primul ministru și eu am avut-o, aceea de a supune proiectul (de realizare a Autostrăzii Comarnic — Brașov — n. r.) dezbaterii publice, au apărut o serie de poziții divergente. La acestea s-au adăugat concluziile parlamentarilor în urma discuțiilor avute cu cele două Comisii (de transporturi — n. r.) din Parlament, respectiv mai mulți parlamentari ai Opoziției au spus că proiectul acesta nu este bun. Din poziții publice, alți lideri, persoane neutre, să spunem, au spus că proiectul este dificil de susținut financiar de bugetul țării. Am discutat deja cu reprezentanții consorțiului Vinci — Strabag — Aktor și, în varianta în care vom reuși să restructurăm proiectul, să găsim un model financiar mai eficient, deci să îl aducem într-o zonă în care să participe și instituțiile internaționale — BEI, BERD—, în condițiile în care și în scrisoarea cu FMI și Comisia Europeană sunt niște lucruri vizavi de această autostradă, respectiv poziția Eurostat, care trebuie să spună dacă acești bani — 1,8 miliarde (de euro — n. r.) sunt luați în calcul la stabilirea deficitului bugetar, pentru aceste lucruri ne-am dat răgaz încă o perioadă să le discutăm, să le încercăm. Dacă găsim o variantă acceptabilă pentru toată lumea, proiectul ar putea să meargă mai departe. Dacă nu, și se mențin datele actuale, va trebui să găsim o altă construcție a acestui proiect. Pe aceste coordonate ale restructurării proiectului continuăm până în luna aprilie discuțiile cu partenerii din consorțiul Vinci-Strabag-Aktor', a explicat ministrul Transporturilor.

Acesta a adăugat că, pentru a facilita legătura dintre București și Brașov, se află în analiză o nouă rută pe Valea Doftanei, între Câmpina și Săcele, unde un nou drum național va fi finalizat până anul viitor.

"În prezent, pentru a facilita legătura dintre București și Brașov, se află în derulare încă o rută pe Valea Doftanei, Câmpina — Săcele. Astfel, între DN 1 și DN1A mai apare probabil până anul viitor, un nou drum național pe Valea Doftanei, deci circulația va fi împărțită la șase benzi, nu la patru, ca acum. De asemenea, sunt studii avansate pentru posibilitatea realizării unor centuri, atât la Comarnic, cât și la Bușteni, astfel încât, până la momentul la care Autostrada Comarnic-Brașov va fi finalizată — pentru că, indiferent cum procedăm, va dura câțiva ani — să avem soluții alternative care să fluidizeze traficul între Brașov și București", a spus Ioan Rus.

El a subliniat că proiectul autostrăzii ar putea fi continuat dacă se va reuși restructurarea acestuia, astfel încât să fie acceptat de specialiștii în domeniu, de populație, de clasa politică.

''Dacă vom reuși restructurarea proiectului de o manieră în care toată lumea să fie de acord, vom putea merge cu acest proiect sau cu o variantă a acestui proiect mai departe. Nu renunțăm la autostradă între Comarnic și Brașov, ci doar îi căutăm soluția cea mai bună, acceptată și de noi și de Opoziție, și de populație și acceptată în condițiile economico-financiare pe care România le are în acest moment. Dacă reușim să restructurăm proiectul, să fie acceptat de toată lumea, să fie agreat și de instituțiile financiare internaționale, dar și cu participarea acestora, e în regulă, putem gândi în continuare acest proiect. Fiindcă toate acestea înseamnă timp, căutăm să punem în aplicare soluțiile alternative care rezolvă parțial problema, respectiv naționalul de pe Valea Doftanei și centuri ocolitoare pe unde se poate", a subliniat ministrul Rus.

Valoarea actualizată netă a plăților de disponibilitate pentru Autostrada Comarnic-Brașov este de 2,732 miliarde de euro și reprezintă suma totală pe care statul român ar plăti-o pentru construcția, operarea și întreținerea acesteia, sub condiția ca această sumă să fie deja disponibilă.

Potrivit proiectului de concesiune al Autostrăzii Comarnic — Brașov, publicat pe 14 ianuarie pe site-urile CNADNR și Ministerului Transporturilor, construcția ar dura patru ani, operarea și întreținerea sunt prevăzute pentru o perioadă de 26 de ani, iar tariful de concesiune ce va fi plătit de un autoturism pentru întreaga lungime a autostrăzii este preconizat a fi de 7 lei cu TVA inclus, supus indexării. Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcție de distanța parcursă de vehicul.

Costul total de construcție a tronsonului de autostradă, de 53 de kilometri, în baza ofertei câștigătoare este de aproximativ 1,8 miliarde euro, fără TVA, din care 198,5 milioane de euro (11%) acoperă lucrările de construcție a Secțiunii 1 a autostrăzii, lucrările de reabilitare a DN1, realizarea proiectului tehnic pentru întreaga autostradă, organizarea proiectului, managementul proiectului și costurile suportate de concesionar pentru realizarea investigațiilor de teren pentru întreg traseul autostrăzii.

Pe Autostrada Comarnic-Brașov va fi implementat un sistem de taxare 'semi-închis', care va prevedea bariere pe întreg carosabilul la cele două capete ale autostrăzii, situate în zona Comarnic și Râșnov, precum și cabine de taxare la Sinaia-Bușteni și Predeal. Tariful de concesiune va fi perceput odată ce întreaga autostradă va fi realizată și va deveni operațională.

Tarifele de concesiune vor fi introduse doar atunci când autostrada este deschisă traficului, iar valoarea nominală estimată a veniturilor ce vor fi obținute din taxare și din chirii pentru spațiile de servicii va fi direct relaționată traficului înregistrat pe autostradă, nivelului tarifului/osie, disponibilității autostrăzii, mixului de trafic etc. Nivelul tarifului de concesiune menționat anterior poate fi modificat de autoritatea publică, în concordanță cu nevoile comerciale și macroeconomice.

Contractul pentru Comarnic — Brașov a fost câștigat de Asocierea Vinci, Vinci Construction Grands Projets SAS, Vinci Construction Terrassement SAS, Strabag AG, Strabag SE, Aktor SA, Aktor Concessions SA (consorțiul ViStrAda Nord).

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
14 feb, 19:44
JAF ?????
BAIETII DESTEPTI DE LA CFR
In urma cu ceva timp, compania CFR Calatori a incredintat, FARA LICITATIE , catre societatea Informatica Feroviara(UNDE ESTE MARE SEFA , SOTIA FOSTULUI MANAGER PRIVAT”SMART” DE LA CFR CALATORI, DOROBANTU VALENTIN), suma de 7.200.000 de lei pentru servicii informatice. De ce nu s-a facut licitatie? Numai bosul CFR Calatori, Vasile Secara, poate spune, dupa ce se va consulta cu stapana achizitiilor de la aceasta companie- Carmen Maria Popescu. Insa, nici pana in prezent, mersul trenurilor nu poate fi vizualizat on line, pe motiv ca site-ul este inactiv de un an de zile. Poate Corpul de control al ministrului Ioan Rus va verifica si achizitiile “in totalitate legale” de la CFR Calatori pastorite de Carmen Maria Popescu, dar si aranjamentele acesteia cu Vasile Secara si Elena Miu. Ori poate se verifica cum un teren extrem de valoros de la Cluj al companiei CFR Calatori, a ajuns la un om de afaceri din anturajul lui Ioan Rus?”

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ