Mircea Băsescu a primit bani. Înregistrările din dosarul Mircea Băsescu, admise ca probe în instanţă
Mircea Băsescu arestat. Probele depuse la dosarul lui Mircea Băsescu de familia lui Sandu Anghel (Bercea Mondial) sunt legale şi justifică arestarea fratelui preşedintelui, se arată în motivarea instanţei, potrivit Realitatea TV.
Dosarul Băsescu - Bercea.Înregistrările depuse la dosarul lui Mircea Băsescu de familia lui Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, au fost admise ca probe şi justifică arestarea fratelui preşedintelui, arată motivarea instanţei.
Alături de aceste probe, arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu a mai fost justificată de declaraţiile inculpaţilor şi denunţătorilor, spune instanţa. Deşi Mircea Băsescu a făcut un denunţ anterior pentru şantaj, acesta nu îl exonerează de dosar, mai spune instanţa.
"Prin chiar declaraţiile lor, inculpaţii au recunoscut că au existat acele întâlniri cu persoanele despre care se susţine că au „cumpărat influenţa”, precum şi aceea că s-a remis suma de bani ce ar forma, în opinia parchetului, obiectul traficului de influenţă, însă această sumă ar fi fost primită cu titlu de împrumut de către inculpatul Marian Căpăţână", spune instanţa.
"În dovedirea acestui caracter legitim al primirii banilor s-a încercat acreditarea ideii că respectiva sumă ar fi fost destinată participării la o licitaţie organizată în vederea vânzării utilajelor şi licenţei de producţie la societatea A.
Mircea Băsescu arestat. Împrejurarea că nu există un înscris care să ateste încheierea unui astfel de contract de împrumut ori martori care să declare despre această convenţie, context în care împrumutătorilor le-ar fi fost practic imposibil să dovedească achitarea vreunei sume de bani către inculpatul Marian Căpăţână, iar acesta nu ar fi avut nici un temei juridic în baza căruia ar fi putut fi obligat la restituirea acestei sume de bani (în condiţiile în care suma totală vizată se ridică la 600.000 euro, între părţi nu există o relaţie apropiată, nu s-a stabilit cu ocazia „acordării împrumutului” o dată scadentă ori plata vreunei dobânzi) precum şi aceea că respectivii bani au fost daţi cu … luni înainte de organizarea licitaţiei şi nu au fost folosiţi, potrivit propriilor susţineri ale inculpatului C.M., în acest scop, lipsesc de credibilitate aceste apărări", mai susţine instanţa.
"Ele sunt contrazise şi de discuţiile înregistrate şi redate în procesele-verbale aflate la dosarul de urmărire penală din conţinutul cărora rezultă că banii au fost primiţi pentru a fi utilizaţi de către o persoană care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor investiţi cu soluţionarea cauzei în care era judecat Sandu Anghel sau a celor chemaţi să soluţioneze diferite cereri în legătură cu arestarea preventivă a acestuia".
Dosarul Băsescu - Bercea. "Implicarea inculpatului Mircea Băsescu şi împrejurarea că acesta a primit parte din suma respectivă în scopul de a-şi vinde influenţa asupra unor funcţionari însărcinaţi cu atribuţii referitoare la eliberarea lui Sandu Anghel, în accepţiunea textului art. 291 CP, rezultă cu claritate din declaraţiile martorilor şi din procesele verbale de redare a înregistrărilor ambientale şi telefonice (…). Maniera în care a fost abordată de către interlocutori problema legată de sprijinul pe care inculpatul Mircea Băsescu a înţeles să îl acorde, nu lasă echivoc asupra naturii demersurilor pe care acesta susţinea că le face, afirmaţiile sale privitoare la pedepse şi soluţii procedurale fiind de natură a-l convinge pe cumpărătorul de influenţă de realitatea acestora", mai spune instanţa.
Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă, şi a lui Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu.
Mircea Băsescu arestat. Decizia Tribunalului Bucureşti a fost contestată la Curtea de Apel, care va judeca vineri dosarul, urmând să decidă definitiv dacă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest sau vor fi cercetaţi în libertate . Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt încarceraţi în arestul Poliţiei Capitalei de joi, când au fost reţinuţi de procurori.
Fratele preşedintelui a fost vizitat în arest de fiica sa, Raluca Băsescu, care i-a dus medicamente, alimente şi haine, dar şi de către avocatul său.
Mircea Băsescu este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.
Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Citeste mai mult pe Realitatea.net.