Predoiu, despre Tăriceanu: Nu are nicio poziţie morală să ceară demisia preşedintelui Traian Băsescu

| 23 iun, 2014

Cazul Mircea Băsescu. Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PDL, afirmă că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu are 'nicio poziţie morală' pentru a cere demisia din funcţie a şefului statului.

'Domnul Tăriceanu nu are nicio poziţie morală în care să poată să facă astfel de cerere, dimpotrivă, credem că domnul Tăriceanu ar trebui să-şi dea o demisie de onoare, eventual scrisă pe un bileţel roz, o demisie roz a domnului Tăriceanu', a susţinut Predoiu după BPN al partidului de luni.

El a adăugat că demisia preşedintelui României ar echivala cu instalarea în fotoliul prezidenţial a premierului Ponta.

Citeşte şi: Parlamentul se reuneşte marţi pentru a cere demisia preşedintelui Băsescu

'Şi ne vom opune unei astfel de perspective, pentru că tot ceea ce a făcut domnul Ponta în funcţia de premier demonstrează că nu este pregătit să conducă statul român şi că nu va fi altceva decât o ancoră pentru Duicu, Mazăre, precum şi pentru toţi cei care îl sprijină să rămână în funcţia de prim-ministru', a spus Predoiu.

Citeşte şi: Elena Udrea: Nu există nicio legătură între Traian Băsescu şi clanul Bercea Mondial

Cât priveşte cazul Bercea-Mircea Băsescu, el a afirmat că Justiţia a demonstrat că nimeni nu e mai presus de lege.

'Aceeaşi măsură trebuie aplicată şi parlamentarilor care sunt certaţi cu legea şi pentru care instituţiile anticorupţie au formulat cereri de reţinere, de percheziţie sau de arestare preventivă', a mai spus Predoiu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 iun, 2014
Catalina Roman
hahaha
Asta este chiar hilar...Tariceanu are nesimtirea sa vorbeasca despre o demisie cand el insusi trebuia sa si-o depuna acum cativa ani...ce pretenti sa ai de la un tradator si un individ care nu are pic de moralitate...cat despre Predoiu eu il vad drept cel mai potrivit om sa aduca Romania pe calea cea buna asa cum a reusit si cu justitia...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ