Mircea Cosma, citat la DNA Ploiești
Mircea Cosma a sosit joi la sediul DNA Ploiești. Președintele CJ Prahova a fost citat pentru a da declarații în dosarul în care Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv pentru fraudare de fonduri europene.
La intrare în sediul DNA, Cosma a reiterat că se afla în spital atunci când a avut loc licitația pentru lucrările de canalizare din orașul Comarnic.
Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, este reţinut în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene.
Acesta este acuzat de DNA de constituirea unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene și evaziune fiscală.
Mai sunt vizaţi de anchetă fiul preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, deputatul PSD Vlad Cosma, pus sub control judiciar.
În acest dosar anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, un contract de lucrări având ca obiect «Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic»".