Mircea Cosma, reţinut pentru corupţie, în continuare internat, fiind supus unor noi investigaţii

| 12 feb, 2014

O comisie de medici cardiologi de la Spitalul Judeţean din Ploieşti, unde este internat preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, reţinut de DNA pentru fapte de corupţie şi care miercuri ar urma să fie dus la instanţa supremă, se va întruni pentru a stabili "conduita terapeutică de urmat".

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, care marţi a fost reţinut de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, iar marţi seară a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti întrucât i s-a făcut rău, acuzând probleme cardiace, este supus, miercuri dimineaţă, unor noi investigaţii medicale cardiologice.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, medicul Andrei Ilinca, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că o comisie de medici cardiologi se va întruni "pentru a stabili conduita terapeutică de urmat" în cazul lui Mircea Cosma.

Ilinca nu a făcut public diagnosticul pus preşedintelui CJ Prahova, însă surse medicale spun că acesta a suferit un puseu de tensiune.

Cosma are antecedente medicale cardiologice, în anul 2011, la scurt timp după ce a fost nominalizat drept candidat susţinut de USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova, el fiind internat la o clinică privată din Bucureşti tot în urma unor probleme cardiace.

Marţi după-amiază, lui Mircea Cosma i s-a făcut rău în timp ce era transportat la Câmpina, acolo unde de află arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, unde ar fi trebuit dus în baza ordonanţei de reţinere. În primă fază, Mircea Cosma a fost dus la camera de primiri urgenţe a Spitalului orăşenesc Câmpina, însă medicul care l-a exameninat ar fi refuzat să îl interneze în acest spital, recomandând transferul la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

Reprezentanţi ai Poliţiei Prahova, instituţie în custodia căreia se află Mircea Cosma, spun că DNA urmează să dispună în privinţa măsurilor în ceea ce îl priveşte pe preşedintele CJ. Acesta este internat sub paza poliţiştilor, în condiţiile în care se află în custodia IPJ Prahova.

Mircea Cosma a fost reţinut de procurorii DNA, marţi, pentru trafic de influenţă, iar miercuri ar urma să fie dus la instanţa supremă cu propunerea de arestare preventivă.

În acelaşi dosar, procurorii DNA au început urmărirea penală pentru trafic de influenţă împotriva fiului acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Tiberiu Niţu, a transmis, marţi, ministrului Justiţiei referatul DNA privindu-l pe Vlad Cosma pentru a cere încuviinţarea arestării preventive a acestuia.

Vlad şi Mircea Cosma sunt urmăriţi penal pentru trafic de influenţă, fiind acuzaţi de DNA că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, denunţători în cauză. "Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înţelegerilor cu cei doi inculpaţi", susţin procurorii DNA.

În acelaşi dosar a fost reţinut, tot marţi, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, ce avea în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice. Şi el va fi prezentat miercuri judecătorilor instanţei supreme, cu propunerea arestare.

Mircea Cosma, în vârstă de 68 de ani, se află la al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. El a deţinut această funcţie în perioada 2000 - 2004, fiind ales atunci de membrii Consiliului Judeţean în urma înţelegerilor politice. În mandatul 2004 - 2008, când preşedinte al CJ Prahova a fost Florin Anghel, reprezentant al PC, Cosma a fost ales vicepreşedinte al CJ Prahova, funcţie din care a demisionat, rămânând consilier judeţean. După o perioadă în care nu s-a aflat în prim-planul politicii locale, în august 2009 Mircea Cosma a preluat conducerea organizaţiei Prahova a PSD, înlăturându-l din această funcţie pe fostul ministru de interne Marian Săniuţă, care din momentul congresului în care Cosma a fost ales nu s-a mai implicat în activitatea PSD, ulterior demisionând din acest partid. La alegerile din 2012, Cosma a fost reales preşedinte al CJ Prahova.

De asemenea, Mircea Cosma este vicepreşedinte al PSD la nivel naţional.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 feb, 2014
Neimportant
MIRCEA COSMA
Judetul Prahova este condus de un triunghi al coruptiei format din Mircea Cosma de la Consiliu Judetean,Iulian Badescu de la Primarie si Marius Sersea de la Prefectura.Peste toti Sebastian Ghita si trustul sau de presa care lanseaza adevarate dejectii impotriva celor neagreati.Traian Basescu are dreptate,Sebastian Ghita este foarte ingimfat si foarte periculos ,mai rau decit Sorin Ovidiu Vintu
12 feb, 2014
Neimportant
MIRCEA COSMA
Ce comentarii face Victor Ponta referitoare la cazul Mircea Cosma?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ