Mircea Duşa: Prezenţa lui Iohannis în Guvern este de bun augur. Este un om de administraţie

| 07 feb, 2014

Ministrul Apărării Naţionale, social-democratul Mircea Duşa, a declarat vineri seara, la Topliţa, că prezenţa lui Klaus Iohannis în Guvern este una de bun augur, apreciind experienţa deosebită în administraţie a primarului Sibiului, transmite Mediafax.

'Sigur, domnul Iohannis este un om cu o experienţă deosebită în administraţie, este un om care a dovedit, în funcţia de primar al Sibiului, că este un om de administraţie deosebit şi cred că prezenţa dânsului în Guvern este una de bun augur', a declarat Mircea Duşa.

Ministrul Apărării Naţionale a precizat că persoanele care au fost propuse de PNL în forurile de conducere sunt 'apreciate' şi rămâne ca primul ministru să analizeze dacă propunerile pe care PNL le-a făcut sunt agreate şi să facă procedurile legale vizavi de numirea în funcţie.

Mircea Duşa a adăugat, însă, că este nevoie de un vot de încredere al Parlamentului pentru ocuparea de către Klaus Iohannis a funcţiei de vicepremier, întrucât este vorba de schimbarea structurii Executivului.

'Cred că schimbarea unui vicepremier care avea o anumită atribuţie, cea de ministru al Finanţelor, cu un vicepremier cu altă atribuţie (...) se duce în zona structurii guvernamentale şi atunci, în conformitate cu prevederile Constituţiei, trebuie să se ceară şi un vot de încredere al Parlamentului. E de discutat, (...) aştept ca primul ministru să-şi exprime punctul de vedere şi să fie analizate aceste aspecte, dacă ele duc spre un vot de încredere al Parlamentului sau nu există o asemenea interdicţie în Constituţie. Dar eu îmi amintesc că articolul 85 din Constituţie prevede că atunci când se schimbă structura guvernamentală sau cea politică, înainte de a fi semnate decretele şi a fi depus jurământul în faţa preşedintelui, trebuie să se obţină votul Parlamentului', a declarat Mircea Duşa.

Întrebat dacă au existat discuţii legate de o eventuală rocadă între PNL şi PSD, privind Ministerele Apărării şi de Interne, Duşa a afirmat: ' Nu am avut o asemenea discuţie şi nu comentez ceea ce se vehiculează pe surse'.

Mircea Duşa a participat la Topliţa, în circumscripţia sa electorală, la o întâlnire cu primarii şi directorii de şcoli din zona de nord a judeţului Harghita, referitoare la problemele cu care se confruntă sistemul de educaţie. La discuţii a luat parte şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care nu a făcut, însă, declaraţii de presă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ