Nabucco West va acoperi 50% din necesarul de gaze naturale al Bulgariei, României, Austriei

| 05 iun, 2013

Conducta Nabucco West va transporta primele cantităţi de gaze naturale la finele lui 2018 sau începutul lui 2019 şi va putea acoperi 50% din necesarul de gaze naturale al Bulgariei, României, Austriei şi Ungariei, a declarat miercuri director general executiv Nabucco Gas Pipeline International GmbH, Reinhard Mitschek, transmite APA.

Mitschek a precizat însă că Nabucco West nu va putea să înlocuiască complet gazul natural rusesc.

"Obiectivul nostru este să îmbunătăţim competitivitatea şi să creăm o oportunitate de selecţie pentru consumatori. Proiectul Nabucco West va putea acoperi jumătate din cererea energetică pentru patru ţări: Bulgariei, României, Austriei şi Ungariei", a declarat Mitschek.

Consorţiul azer Shah Deniz trebuie să anunţe în curând care este conducta aleasă pentru livrările de gaze naturale de la Marea Caspică spre Europa. Singurele două proiecte de conducte rămase în cursă sunt Nabucco şi TAP (Trans Adriatic Pipeline).

Potrivit lui Reinhard Mitschek, dacă proiectul Nabucco West va fi selectat de consorţiul Shahdeniz, faza pregătitoare pentru construcţia conductei va începe în 2014.

"Primele cantităţi de gaze naturale vor fi pompate prin conductă la finele lui 2018 sau începutul lui 2019", a declarat Mitschek.

Acesta a adăugat că decizia finală de investiţie ar urma să fie adoptată în luna septembrie a acestui an în timp ce decizia finală de investiţie în cazul Shahdeniz va fi luată în octombrie. Mitschek s-a declarat încrezător că Nabucco West va fi varianta selectată de consorţiul Shahdeniz. 'Realizarea acestui proiect va fi profitabilă pentru ţările din Balcanii de Vesr, Cehia, Polonia, Ucraina şi Franţa. Proiectul TAP nu acoperă un număr atât de mare de ţări', a subliniat Mitschek.

Conducta Nabucco va face conexiunea cu Trans Anatolian Pipline (TANAP), la graniţa turco-bulgară, tranzitând Bulgaria, România şi Ungaria, până la terminalul central-european de gaze de la Baumgarten, Austria. Prin Baumgarten, gazele furnizate prin Nabucco pot fi transportate către peste 500 de milioane de clienţi din toată Europa.

Legea privind măsurile necesare pentru lucrările de dezvoltare a Conductei de gaze naturale Nabucco a fost promulgată, pe 31 mai, de preşedintele României, Traian Băsescu, Nabucco fiind calificat drept proiect de interes naţional şi utilitate publică în România. Legea a fost adoptată de Parlamentul României la data de 21 mai, anul acesta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ