Ne interceptează DNA telefoanele? Ce face "serviciul tehnic" al Direcţiei Anticorupţie

| 09 apr, 19:20

Declaraţiile şefei DNA au readus în actualitate o dezbatere mai veche: cine ne ascultă telefoanele? Laura Codruţa Kovesi a dat de înţeles că DNA are acelaşi acces ca şi SRI la convorbirile noastre. Asta înseamnă că DNA are aparatură de interceptare? Sau doar foloseşte infrastructura SRI?

Are sau nu are DNA serviciu propriu de interceptări? Declaraţiile recente ale şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, au readus subiectul în actualitate, dând startul unei noi serii de întrebări pe o temă fierbinte.

Pot să vă zic că DNA are propriul serviciu tehnic prin care îşi poate realiza interceptările, nu în toate cazurile interceptările pe care noi le facem, le facem prin intermediul Serviciului Român de Informaţii, probabil este un element care nu se cunoaşte foarte bine în public”, a declarat Kovesi într-un interviu pentru Radio România Actualităţi.

Aşa este, un element care nu se cunoaşte foarte bine în public. Iar instituţiile statului nu au depus vreun efort prea mare pentru a face lumină în acest caz. Pur şi simplu, le convine ambiguitatea.

La nivelul opiniei publice, există şablonul “SRI-ul ne ascultă pe toţi”. Ce dă de înţeles Laura Kovesi este că şi DNA ne poate asculta pe toţi. Pentru a încerca să înţelegem mai bine declaraţia ei, este util să ne reamintim de un raport din 2008 al Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea informaţiilor furnizate cu privire la interceptarea comunicaţiior.

Comisia parlamentară pentru interceptări

În contextul în care au mai existat dezbateri pe subiect, în 2007 s-a decis înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru a stabili cine ne ascultă telefoanele şi cu ce drept. Redactarea raportului a durat mai bine de un an, din cauza dificultăţilor de documentare pe care le-a întâmpinat comisia. El a fost gata în octombrie 2008.

Concluzia raportului a fost că SRI este singura instituţie care deţine tehnică de interceptare, dar că există structuri tehnice şi la nivelul altor instituţii (la nivelul anului 2008). Pe lângă SRI, alte cinci intituţii, printre care şi DNA, aveau dreptul de a deţine tehnică de interceptare, drept pe care însă nu l-au pus în practică. Mai mult, zece instituţii ale statului (SRI, SIE, SPP, DNA, DIICOT, DGIPI etc.) aveau dreptul de a solicita interceptarea / înregistrarea convorbirilor, în condiţiile legii (mandat judecătoresc).

În privinţa DNA, raportul a reţinut următoarele:

“Direcţia Naţională Anticorupţie (...) a răspuns că deşi este autorizată să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la faptele de corupţie, prevăzute în Legea 78/2000, nu are în dotare aparatura tehnică necesară, deci nu poate primi niciun fel de solicitări pentru realizarea de interceptări.

Serviciul tehnic al DNA, existent în cadrul structurii centrale, în calitate de utilizator al sistemului gestionat de Serviciul Român de Informaţii, nu realizează decât copierea pe staţiile de lucru (calculatoare PC) a fişierelor aflate pe server, având acces numai la convorbirile şi comunicaţiile telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiilor emise de judecători, la solicitarea procurorilor DNA.”

“Serviciu tehnic” este exact sintagma folosită de Laura Kovesi în interviul de miercuri, când a vorbit de capacitatea DNA de a-şi “realiza interceptările”.

În lipsa unor lămuriri oficiale, nu putem decât să speculăm în privinţa acestui serviciu tehnic al DNA, ce este şi ce face el. Referiri la această structură mai apar de câteva ori pe parcursul raportului.

În capitolul 3, Activitatea Comisiei, se arată că membrii comisiei parlamentare au efectuat “activităţi de documentare şi control la sediul structurii tehnice, precum şi la cel de arhivare şi depozitare a înregistrărilor din cadrul DNA şi la sediul structurii tehnice a Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative”.

În capitolul 4 se arată că “SRI a dezvoltat sistemul tehnic pe care îl deţinea, realizând un sistem naţional de interceptare a comunicaţiilor, ce asigură implementarea actelor de autorizare obţinute de instituţiile abilitate de lege şi transmiterea semnalului audio la cele care dispun de structuri proprii de stocare, redare şi analiză a conţinutului interceptărilor”.

Tot capitolul 4: “Deşi există dispoziţii legale privind posibilitatea de a deţine şi folosi mijloace tehnice adecvate pentru ionterceptarea comunicaţiilor, instituţiile abilitate, cu excepţia SRI, nu au în dotare astfel de aparatură”.

“Dintre instituţiile abilitate, DNA (structura centrală) şi DGIPI (structura centrală şi cele teritoriale) dispun de staţii de lucru (sisteme de calculatoare) care permit doar transcrierea convorbirilor interceptate de către sistemul gestionat de SRI.

Citeşte AICI raportul Comisiei parlamentare

La capitolul 5 al raportului, se menţionează că “legislaţia actuală, prin legile proprii de organizare şi funcţionare, permite unui număr de 6 instituţii să deţină şi să folosească mijloace adecvate, iar unui număr de 10 instituţii să solicite şi să obţină punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicaţiilor.

“Nici una din legile speciale care reglementează acest domeniu nu precizează explicit faptul că SRI este singura autoritate la nivel naţional în domeniul realizării interceptării comunicaţiilor şi al relaţiilor cu operatorii de comunicaţii.

Raportul se încheie cu o serie de propuneri care să înlăture orice ambiguitate legislativă şi, cel mai important, să stabilească doar pentru SRI dreptul de a deţine tehnică de interceptări.

Cine ne ascultă azi

Deputatul Costică Canacheu, membru al Comisiei parlamentare pentru verificarea interceptărilor, a detaliat pentru Obiectiv.info ce făcea serviciul tehnic din DNA.

“Interceptările telefonice se făceau de către SRI, iar DNA sau DGIPI (care aveau astfel de serviciu tehnic – n.r.) primeau semnalul direct în computerele lor, adică înregistrarea se făcea direct în calculatoarele lor”, a declarat Costică Canacheu pentru Obiectiv.info.

Solicitat pe aceeaşi temă, Cristian Diaconescu, fostul preşedinte al Comisiei parlamentare, ne-a spus să revenim, dar după aceea nu a mai răspuns nici la telefon, nici la SMS.

Costică Canacheu a mai adăugat că aceasta ar fi diferenţa între instituţiile care aveau serviciu tehnic şi cele care nu aveau – interceptările se descărcau direct în computerele instituţiei, dar prin intermediul SRI.

Întrebat dacă situaţia s-a schimbat de atunci (raportul este din 2008), având în vedere că legea permite şi altor instituţii în afară de SRI să se doteze cu tehnică de interceptare telefonică, Canacheu a răspuns că “este foarte probabil ca cei care au dreptul să fi achiziţionat astfel de aparatură, având în vedere informaţiile din spaţiul public şi bugetele de achiziţii pe care le-au primit acele instituţii”.

Deputatul a mai menţionat că, le vremea respectivă, membrii Comisiei parlamentare, deşi proveneau de la diverse formaţiuni politice, s-au pus de acord să susţină împreună propunerile raportului – unificarea legislaţiei în domeniu, acordarea dreptului de a face interceptări doar SRI etc., însă acest consens nu a putut fi întrunit şi în plenul Parlamentului.

Propunerile Comisiei au fost introduse, alături de altele, în pachetul de legi privind siguranţa naţională, însă pachetul nu a fost adoptat nici până azi, astfel că situaţia nu este mult diferită de anul 2008 din acest punct de vedere, a mai adăugat Costică Canacheu.

Am cerut lămuriri în legătură cu acest “serviciu tehnic” şi de la DNA, însă până momentul publicării materialului nu am primit un răspuns.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 apr, 20:26
Damoc Gabriel
Ai abilitati in folosirea unui calculator si o retea de internet...? Eu, am bucuria de a lucra intr-un proiect in plina expansiune,nu este un job,ci o afacere,care imi ofera multe oportunitati,mult timp liber,bucuria de a lucra de acasa,in fața calculatorului. Proiectul este la stadiul national,iar in scurt timp,vom ataca piata online mondiala ! Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Avem nevoie colegi ambitiosi,cu vise si dorința de independența financiara ! Nu este necesara experienta. Oferim pregatire si suport profesional,pana in punctul in care veti reusi sa va descurcati singuri,in aceasta activitate profesionala. Veti trece mai intai prin instruire, apoi daca doriti, o sa incepeti sa lucrati. Program part-time sau full-time,alegerea e a ta. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Pentru cei INTERESATI, cereti ''detalii'' la email:[email protected]
10 apr, 20:15
stefan
oferta
Dacă credeţi cu adevărat că sunteţi sortiţi să aveţi succes în viaţă, atunci, indiferent de ce se întâmplă, veţi continua să vă croiţi drumul spre atingerea scopurilor stabilite. Nimic nu vă va opri. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viață”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email [email protected]
10 apr, 13:33
Deserv Rom de Infomanie
Daca aceste institutii ar asculta,intercepta,doar apelurile telefonice ar fi perfect pentru cine nu are nimic de ascuns dar ei conecteaza si camera video si microfonul dar in acest fel golesc rapid bateria telefonului.Acesta este semnalul ca esti ascultat
10 apr, 09:30
Dan
Foarte bine ! De ce m-as teme daca traiesc in corectitudine ?
10 apr, 12:06
Andrei Pop
sigur ca ai dreptate...
dar tu nu esti slujbasul lui Sebastian Ghita,amicul lui Ponta
cel care sterge postarile critice
progres Romania?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ