Nicolăescu: I-am cerut managerului de la "Marie Curie" să-şi dea demisia, dacă nu o face îl demit
Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu i-a cerut managerului Spitalului "Marie Curie" din Capitală, Gabriel Smarandache, să-şi înainteze demisia până marţi, altfel îl va demite, apreciind că managementul acestei unităţi este "sub orice critică".
Nicolaescu a declarat, luni, pentru mediafax că, în urma mai multor controale dispuse şi a unuia făcut personal cu o echipă de la minister, a constatat că "managementul este sub orice critică, un management prost".
El s-a referit la faptul că secţiile de chirurgie cardiovasculară şi de terapie intensivă neonatologie din spital, deşi dotate la standarde europene, nu sunt în funcţiune.
"Aduci asistenţi medicali şi doctori în aceste secţii, dar după câteva luni în care nu faci nimic doctorii pleacă, iar asistentele sunt mutate în alte secţii. Asta înseamnă dezinteres total", a declarat Nicolăescu.
Ministrul a mai arătat că acestea sunt două secţii importante, în contextul în care în România ar trebui să se facă cel puţin încă 1.800 de intervenţii chirurgicale cardiace la nou născuţi pe an, pentru a trata toate cazurile.
"Discutând cu şefi de secţii, cu comitetul director am înţeles că trebuie să aplic măsuri foarte dure. Una este schimbarea managementului, dar, mai mult decât schimbarea managerului, a întregului consiliu de administraţie. În acestă săptămână vom face primul pas, schimbarea managerului. Într-o primă etapă, i-am cerut demisia. Dacă acel manager va avea bun simţ îşi va da demisia, dacă nu va trebui să îl demit. Ceea ce voi face în această săptămână", a declarat luni ministrul Sănătăţii.
Nicolăescu anunţa vineri, după discuţia cu conducerea Spitalului Marie Curie că este total nemulţumit de managementul unităţăii sanitare bucureştene apreciind că anumite probleme, precum scoaterea posturilor vacante la concurs, şi strategia pe termen lung pentru atragerea specialiştilor puteau fi rezolvate prin soluţii manageriale.
Nicolăescu a mai spus că, prin protocolul semnat de curând cu o clinică de specialitate din Milano, patru echipe de medici şi asistenţi vor participa la un program de specializare în domeniul chirurgiei cardiace pediatrice. Acest lucru va permite începerea activităţii în secţia de chirurgie cardiacă pediatrică din cadrul Spitalului "Marie Curie" şi, pe termen lung, creşterea numărului de intervenţii care pot fi făcute în România.
"Din august vin specialişti de la spitalul italian cu ajutorul cărora să realizăm selecţia personalului care va intra în acest program de pregătire la Milano şi sperăm că la sfârşitul acestui an să avem o echipă de la Milano care împreună cu specialiştii noştri să realizeze primele operaţii la Marie Curie. Pregătim patru echipe de specialişti pentru Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi completarea celei de la Târgu Mureş", a mai spus luni ministrul Sănătăţii.