Nicolescu: Vom propune suspendarea calendarului de liberalizare a preţului gazelor pentru populaţie
Departamentul pentru Energie va propune un proiect de hotărâre de Guvern prin care calendarul de liberalizare a preţului gazelor la populaţie va fi suspendat, în urma dezbaterii publice organizate de instituţie în ultimele două săptămâni, a declarat, marţi, ministrul Delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
"În prezent, problema preţului gazelor pentru populaţie a devenit îngrijorătoare iar perioada de liberalizare pe care şi-a asumat-o România, respectiv 31 decembrie 2018, este unul dintre cele mai ambiţioase termene dintre statele UE. Astfel că vom propune un proiect de hotărâre de Guvern prin care vom cere suspendarea scumpirii gazelor şi un proiect de lege de modificare a Legii energiei şi gazelor prin care propunem prelungirea termenului de liberalizare totală cu cel puţin doi ani şi jumătate', a spus ministrul, citat de Agerpres.
Departamentul pentru Energie a demarat, începând cu 1 septembrie, o dezbatere publică privind oportunitatea amânării calendarului de liberalizare în contextul în care, în ultimii doi ani, salariile au scăzut cu 1% iar preţul final al gazelor a crescut cu 16%.
'Astfel că noi am considerat că este nevoie de o perioadă de pauză în scumpirea gazelor pentru ca preţurile să se echilibreze cu veniturile', a mai afirmat Răzvan Nicolescu.
La 1 septembrie, ministrul delegat pentru Energie a declarat că va propune autorităţilor de la Bruxelles ca preţul gazelor interne pentru populaţie să nu mai crească până la 1 iulie 2016, iar perioada de liberalizare să se prelungească până la 1 iulie 2021, faţă de 31 decembrie 2018, cum prevede calendarul aflat în prezent în vigoare.
Potrivit calendarului de liberalizare asumat de România în 2012 în faţa Fondului Monetar Internaţional şi a Comisiei Europene, preţul gazelor pentru populaţie ar fi trebuit să se majoreze cu 3%, la 1 octombrie 2014. Preţul pentru consumatorii casnici ar fi urmat să fie complet liberalizat la 31 decembrie 2018, potrivit aceluiaşi calendar.