UPDATE Nicuşor Constantinescu, trimis în judecată de DNA în al treilea dosar

| 14 noi, 2014

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, arestat preventiv în altă cauză, pentru mai multe fapte în al treilea dosar.

Potrivit DNA, au fost trimişi în judecată 19 inculpaţi (persoane fizice şi juridice), în legătură cu un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna CJ Constanţa şi a peste 1 milion de lei în dauna statului român.

Nicuşor Constantinescu este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată (6 infracţiuni), spălare a banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Alături de el, pentru infracţiuni similare, au fost deferiţi justiţiei: Felicia Tăicuţu, director general al Direcţiei Generale Economico - Financiare, Titi Cenuşă, arhitect-şef la Direcţia Generală de Urbanism şi Lucrări Publice, Lucian Simion, şef al Serviciului Utilităţi Publice, Constantin Vlăducă, inginer în cadrul Serviciului Utilităţi Publice, Ionuţ Ţiţimeaua, director general al Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică, Tudorel Pârvu şi Bogdan Dima Gavrilă, directori generali ai Direcţiei Buget Finanţe, toţi din CJ Constanţa.

De asemenea, au fost trimiţi în judecată Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, Gică Ene, inginer silvic în aceeaşi instituţie, Ruxandra Luminiţa Darie, notar public, Victor Aurelian Coman şi Daniel Dan Popa, administratori al SC Rom Coman SRL, Costică Zelca, administrator al SC Stop SRL, Florin Georgel Onescu, primar al comunei Lipniţa, şi Nela Geileanu, secretar al aceleiaşi comune, dar şi persoanele juridice Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, SC Rom Coman SRL şi SC Stop SRL.

DNA precizează că, în perioada 2010 - 24 martie 2014, Nicuşor Constantinescu, în calitate de preşedinte al CJ Constanţa, RAJDP Constanţa şi Adrian Gâmbuţeanu au constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat şi o parte din restul inculpaţilor, având ca scop săvârşirea unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor economice ale Consiliului Judeţean Constanţa.

Nicuşor Constantinescu este acuzat că şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de şef al Consiliului, determinând un prejudiciu în dauna CJ Constanţa în valoare de peste 30 milioane lei, aşa cum reiese din starea de fapt raportată la cele 6 infracţiuni de abuz în serviciu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ