Noua dimensiune introdusă de Victor Ponta în politica externă
Situația a început însă să se schimbe odată cu preluarea guvernării de către Victor Ponta. Sigur, nu peste noapte, și, în orice caz, fără a ignora relațiile cu partenerii europeni sau cu cei de peste Ocean.
Una dintre caracteristicile marilor oameni de stat este capacitatea de a acționa rațional și pragmatic, așa încât să servească de o manieră cât mai adecvată interesului național. Este o trăsătură care poate fi observată de-a lungul întregii istorii a omenirii, dar care devine cu atât mai necesară în prezent, într-o lume în care axele strategice și economice se află într-o continuă recalibrare.
În ceea ce privește România și istoria ei contemporană, țara noastră nu a avut din păcate întotdeauna parte de asemenea conducători, fapt care s-a reflectat și în destinul ei. Fără a face o incursiune istorică prea îndepărtată, dacă ne uităm spre exemplu doar la ultimii 10 ani, vedem că au existat numeroase momente de inflexiune la nivel mondial, atât din punct de vedere economic și politic vizavi de care România a avut o reacție întârziată, pierzând astfel șanse importante.
Citeşte şi: Ponta: China este pentru România un partener privilegiat
Iar cel mai clar se vede asta în domeniul relațiilor economice care, cel puțin până la momentul în care Victor Ponta a devenit vectorul principal în politica externă, au fost puternic neglijate sau tratate dintr-o perspectivă relativ nepotrivită. Este de altminteri și una dintre cauzele care au făcut ca România să recepteze atât de puternic efectele crizei mondiale, în condițiile în care la debutul acesteia, relațiile comerciale ale țării noastre erau orientate atât de puternic către zona euro, ignorând însă Asia sau alte zone aflate în puternică expansiune.
Situația a început însă să se schimbe odată cu preluarea guvernării de către Victor Ponta. Sigur, nu peste noapte, și, în orice caz, fără a ignora relațiile cu partenerii europeni sau cu cei de peste Ocean.
Dar, alături de turneele întreprinse în marile capitale europene și de dezvoltarea relației cu SUA, Victor Ponta s-a orientat și către restul lumii, acordând o atenție deosebită unor țări precum China, Turcia sau Kazahstan. Și, foarte important, indiferent ce colț al lumii a vizitat, premierul a avut totdeauna grijă ca pe agenda sa să se afle nu doar chestiuni politice ci și, foarte important, probleme care țin de dezvoltarea relațiilor economice.
Citeşte şi: CORINA CREŢU COMISAR EUROPEAN. Corina Creţu, pe lista oficială a lui Juncker cu viitorii comisari europeni
Fie că a mers la Berlin sau la Beijing, pentru a da doar două exemple din lunga listă de capitale vizitate în ultimii doi ani, primul ministru a abordat întodeauna vizitele sale de o manieră pragmatică, încercând să impulsioneze construirea unor parteneriate pe zona economică și să prezinte oamenilor de afaceri din țările respective oportunitățile de investiții pe care le pune la dispoziție România. Iar rezultatele acestui tip de abordare încep să se facă tot mai puternic simțite.
Doar din ultima vizită în China, Victor Ponta s-a întors cu proiecte în valoare de 6 miliarde de euro. Sigur, poate că nu toate se vor concretiza, dar este o suma impresionantă, care demonstrează că abordarea pragmatică a premierului în raport cu politica externă funcționează și poate aduce, indubitabil, avantaje majore pentru dezvoltarea economică a României.