Victor Ponta: Proiectul cardurilor de sănătate a fost întârziat din cauza corupţiei fostei conduceri a CNAS

| 05 sep, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat vineri că implementarea proiectului legat de cardurile naţionale de sănătate a fost întârziată un an din cauza unor fapte grave de corupţie comise de fosta conducere a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

'Multe mulţumiri colectivului de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, celor de la Poşta Română, ministerului Sănătăţii pentru un proiect despre care şi eu credeam că n-o să-l mai vedem niciodată. (...) A fost o poveste destul de lungă şi extrem de dificilă. Vreau să ştiţi ca am pierdut peste un an de zile în implementarea acestui proiect extrem de important din cauza unor fapte grave de corupţie, comise de către fosta conducere a Casei, de către domnul Duţă. Sigur, justiţia lucrează în ritmul său cunoscut şi o să tragă la răspundere peste 100 de ani pe cei care au greşit. Important este că am pierdut un an, pe care l-am recuperat', a afirmat premierul cu ocazia semnării, la Palatul Victoria, a contractului între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Poşta Română ce are ca obiect serviciile de distribuire a cardului naţional de sănătate. 

Premierul a adăugat că introducerea cardului naţional reprezintă o schimbare fundamentală în ceea ce priveşte sistemul public de sănătate.

'Înseamnă că vom putea, fiecare beneficiar al serviciului de sănătate din România, pe baza acestui card, să ştim (..) dacă chiar a fost la medicul de familie, la orice fel de instituţie care prestează servicii medicale, ce anume a avut nevoie şi ce anume s-a consumat şi trebuie decontat. Practic, ca orice fel de card bancar, de exemplu, rămâne un istoric al prezenţei, al serviciilor pe care fiecare cetăţean le apelează şi al decontării acestora. Este o schimbare fundamentala în ceea ce înseamnă un sistem public de sănătate, un sistem care, repet, se finanţează din banii oamenilor şi care trebuie să asigure că toţi banii, pe care ei îi plătesc, ajung pentru servicii de sănătate', a explicat Ponta, care a adăugat că speră ca distribuirea cardurilor să fie finalizată până la sfârşitul lunii octombrie. 

Pe altă parte, şeful Guvernului a povestit că a discutat şi cu mama sa despre introducerea cardului naţional de sănătate. 

'Am discutat de mai multe ori şi cu mama mea, care, sigur, are un grup de prietene, pensionari ai statului roman, şi mi-au spus: nu mai îmi zi de cardul de sănătate, că eu nu cred că o să-l faceţi vreodată! Am sunat-o acum cinci minute, am sa te rog frumos să te uiţi la televizor, nu am voie sa iau eu cardul tău pentru că conform legii cardul trebuie să ajungă numai la titular. (...) Acesta este cardul, cu cip, cu toate datele de securizare, şi sunt convins că toţi pensionarii din această ţară, nu doar mama mea - mamele noastre, taţii noştri - vor primi acest card şi vor avea siguranţa că anii în care au cotizat la sistemul de sănătate din România nu au fost ani pierduţi', a afirmat şeful Guvernului.

Contractul de distribuire a cardului naţional de sănătate a fost semnat vineri de către directorul CNAS Vasile Ciurchea şi de şeful Poştei Române Alexandru Petrescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ