NU VEI MAI AVEA NEVOIE DE ÎNCĂRCĂTOR! Apple a brevetat un ecran tactil care include celule fotovoltaice
Ideea de a utiliza o celulă fotovoltaică de mici dimensiuni pentru alimentarea unui telefon mobil nu este deloc nouă, Sagem şi Puma lansând un featurephone cu această facilitate încă din 2010
Prea slabe pentru a fi nişte surse de încredere pentru încărcarea unei baterii de telefon, panourile fotovoltaice sunt însă analizate şi testate în continuare de diverse companii, şi conform unui brevet recent aprobat, şi Apple ar intenţiona să dezvolte cândva un astfel de produs.
Acesta nu este primul brevet Apple care vizează alimentarea solară, compania având deja în portofoliul său designul unui panou fotovoltaic integrat într-un panou tactil. De data aceasta, nou aprobatul brevet descrie un panou fotovoltaic integrat direct în ecranul unui telefon mobil, iar acesta poate fi folosit chiar şi în cazul ecranelor flexibile.
Brevetul Apple descrie o soluţie tehnologică suficient de flexibilă care permite încorporarea unuia sau mai multor panouri fotovoltaice suprapuse direct sub stratul tactil capacitiv. Conform descrierii, soluţia este viabilă atât în cazul ecranelor rigide cât şi a celor flexibile, şi permite chiar adoptarea unor soluţii mai ingenioase. Astfel, celulele fotovoltaice ar putea fi poziţionate invers, cu partea activă către interior, iar lumina ar fi adusă în zona activă a acestora cu ajutorul unor micro-oglinzi parabolice sau a unei reţele dese de fibră optică.
Ideea de a folosi însă suprafaţa mare a unui ecran este interesantă şi sperăm că Apple sau orice alt producător ar putea finaliza un astfel de produs.
Sursă: go4it.ro