Toţi CREDINCIOȘII trebuie să afle! Adevărul ȘOCANT despre CREȘTINII care se roagă

O viață de credință lipsită de rugăciune poate constitui simptomul unei vieți devoționale aflate în derivă. Însă nici prezența rugăciunii nu constituie o garanție a unei vieți împlinite. Eșecul nu se poate pune pe seama unor formule ritualice ignorate. Problema este în altă parte. Conținutul rugăciunilor este cel care denotă existența unor dificultăți de percepere corectă a ceea ce înseamnă esența unei vieți de credință.

Un Dumnezeu modernizat?

Conform unui sondaj Life Way Research, 48% dintre creștini susțin că se roagă zilnic. Ar fi o veste bună, în condițiile unei societăți pentru care exercițiul religios este parte a unei lumi cu prea multe necunoscute. Însă când vine vorba de conținutul rugăciunilor, datele nu mai conferă un sentiment de satisfacție. Creștinii par să fie religioși, însă, într-o formulă proprie.

Aceștia nu sunt departe de transformarea lui Dumnezeu într-un fel de magician. Unul care poate să răspundă în mod favorabil unor nevoi personale. Singurul efort solicitat în această direcție ar fi doar rostirea unor cuvinte care s-ar putea defini ca rugăciune.

Astfel, mulți dintre creștini par interesați să se roage mai mult pentru echipa favorită sau pentru vreo activare a norocului. Poate părea ciudată această concluzie, însă 13% dintre cei intervievați recunosc faptul că încearcă să își susțină favoriții prin intervențiile lor în rugăciune. Și mai mulți (21%) sunt cei care se așteaptă ca în urma rugăciunilor să câștige la loterie. Nu lipsesc nici cei care s-au rugat ca un lucru rău pe care l-au făcut să nu fie descoperit.

Labirintul rugăciunii

Desigur, nu acestea sunt singurele obiective ale rugăciunii. Alte aspecte menționate de către creștini se încadrează într-o anumită sferă a intereselor personale. De exemplu, 82% dintre aceștia se roagă pentru familie sau pentru prieteni. Pe locul secund se află rugăciunile pentru problemele personale (72%).

Aspectele care țin în mod fundamental de profunzimea spirituală sunt împinse spre periferie. Astfel, rugăciunea de recunoaștere a greșelilor făcute (un aspect vital al vieții de credință) este o realitate doar pentru 42% dintre subiecții cercetării. Mai mult de o treime se roagă de obicei pentru persoane afectate de dezastre naturale, însă numai una din cinci se roagă pentru oameni de alte credințe sau care nu au nicio credință.

În Noul Testament, Pavel îi încurajează pe creștini să se roage pentru cei aflați în poziții de conducere. Cu toate acestea, doar aproximativ 12% dintre creștinii care se roagă afirmă că în conținutul rugăciunilor lor s-ar afla și aspecte asociate ordinii politice.

Aceeași reticență poate fi înregistrată în privința unei alte cerințe biblice. Iisus a solicitat în mod expres cultivarea obiceiului de rugăciune în favoarea celor care au atitudini dușmănoase. Doar aproximativ 40% recunosc că obișnuiesc să facă acest lucru.

SOS către Dumnezeu

O analiză mai largă a sondajului relevă faptul că majoritatea creștinilor solicită ajutorul divin în vremuri de necaz, dar rareori simt că ar trebui să treacă de acest stadiu. „Cei mai mulți oameni se roagă atunci când au nevoie de telefonul roșu pentru ajutor”, declară Ed Stetzer, director executiv al LifeWay Research. „Viața lor de rugăciune nu este un obicei înrădăcinat într-o relație cu Dumnezeu”, concluzionează şeful organizației care a efectuat sondajul.

Din punctul acesta de vedere, se observă nu doar superficialitatea spiritualității, ci și lipsa de înțelegere a scopului real al rugăciunii. Nu îndeplinirea unor formule ritualice ar trebui invocată, ci conectarea cu succes la o altă lume.

Este maniera în care poate fi facilitată „evadarea” din spațiul mundan și lărgirea orizontului existențial. Nu omul sau interesele lui se află la capătul rugăciunii, ci ființa divină. Una care trebuie descoperită nu pentru rezolvarea în mod magic a problemelor cotidiene, ci pentru invadarea spațiului interior cu un alt set valoric. Este vorba de încercarea de a respira într-o atmosferă specifică unei alte lumi.

Mai există speranță

Situația nu este chiar atât de disperată cum par a sugera datele la prima vedere. O notă ceva mai optimistă o introduce cunoscutul scriitor Max Lucado, care,  într-o încercare de a privi dincolo de aspectul superficial al rugăciunilor, consideră că sunt motive de speranță. „E un început bun”, a afirmat acesta. Este o dovadă că rugăciunea este încă căutată pe scară largă în viața americană.

„Rugăciunea nu este un privilegiu doar pentru cei pioși sau o oportunitate doar pentru câțiva aleși”, spune el. „Rugăciunea este invitația deschisă a lui Dumnezeu de a vorbi: simplu, în mod deschis și cu efect.”

Punctul său de vedere este discutabil. Nu ar fi singurul care încearcă să îndulcească tonul. Şi are motive să o facă. Nu întotdeauna conținutul rugăciunilor este relevant, ci atitudinea exprimată. Nu formele primează, ci spiritul în care omul comunică cu Dumnezeu. Iar acesta nu poate fi analizat sociologic.

În aceeași cheie trebuie citită și observația lui Andrei Pleșu din cartea Parabolele lui Iisus. El își exprimă convingerea că, „dacă Dumnezeu ar avea de ales între o comunitate derapantă, dar activă ritual, și o comunitate neglijentă ritual, dar cuviincioasă, ar alege-o pe cea de-a doua.”

Poate ar fi o concluzie forțată să susținem că rugăciunile celor care militează pentru binele propriu nu ar fi invadate de superficialitate, însă nu există nici garanția că cei care se roagă pentru alții merită să ocupe podiumul. Până la urmă, rugăciunea este importantă atâta timp cât omul o face cu dorința de progres. Începutul contează, chiar dacă este fragil.