Cel mai mare savant al lumii a demonstrat că Dumnezeu nu există

| 29 sep, 2014

Stephen Hawking, cel mai mare om de ştiinţă în viaţă, a declarat recent într-un interviu pentru publicaţia spaniolă El Mundo, că existenţa lui Dumnezeu nu este necesară, atâta vreme cât ştiinţa poate răspunde acum oricărei întrebări legate de viaţă şi originile noastre şi al Universului.

Stephen Hawking este de părere că miracolele religioase „nu sunt compatibile” cu adevărul ştiinţific.

„Înainte de a înţelege ştiinţa, era firesc să credem că Dumnezeu a creat Universul. Acum însă, ştiinţa are capacitatea să ne ofere explicaţii mult mai convingătoare asupra proceselor prin care există viaţa”, a declarat Stephen Hawking (72 de ani).

El a răspuns la întrebarea jurnalistului despre credinţa sa. „Ceea ce voiam să spun cu afirmaţia - Am cunoaşte cum gândeşte Dumnezeu - era că, dacă ar exista Dumnezeu, am cunoaşte tot ceea ce ştie şi Dumnezeu, însă acesta nu există. Sunt ateu”, a mai afirmat celebrul fizician.

Stephen Hawking scria în cartea sa, „A Brief History of Time” („O scurtă istorie a timpului”), publicată în 1988, că „mintea” lui Dumnezeu ar putea fi cunoscută de oamenii de ştiinţă, dacă ar exista un set unificat de principii ştiinţifice, un set de legi care să explice absolut totul.

Nu este însă prima dată când fizicianul îşi exprimă părerile religioase. De exemplu, în 2011, într-un interviu acordat publicaţiei britanice „The Guardian”, acesta a afirmat că nu crede în rai sau în viaţa de după moarte, caracterizând aceste concepte drept „basme şi povesti pentru oamenii fricoşi”.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

8 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
30 apr, 00:56
ADRIAN GEORGE
TE OBLIGA CINEVA?
DUMNEZEU POATE FACE ORICE INSA UN SINGUL LUCRU NU-L POATE FACE ANUME SA TE OBLIGE SA-L IUBESTI. CREDINTA ESTE CEVA PERSONAL NU DE TOCAT MARUNT PE LA MAGAZINE PRIN PARCURI. DACA ACEST OM DE STIINTA CAER ESTE BATUTU DE CER NU ARE BUNUL SIMT CARE CEL PUTIN NEWTON, VOLTAIRE, EINSTEIN L-AU AVUT IN A NU-SI DA ASA DE SIGUR PAREREA IN NON EXISTENTA LUI DUMNEZEU. SA FI UITAT EL DE TEORIA A DOUA A TERMODINAMICII SI MAI RECENT DE CONSTANTA PLANK CARE ADUCE CLAR DOVEZI ALE EXISTENTEI ENERGIEI SI CONSTIINTEI DIN COLO DE PUTEREA NOASTRA DE INTELEGERE SI DE PERCEPERE? ARE EL ACEST MARE NECUPRINS CUMVA IN VREUN BUZUNAR? ESTE O VORBA CA ACOLO UNDE ESTE MULTA DESTEPTACIUNE EXISTA SI MULTA PROSTIE. SA FIE LA EL ACOLO SI SA JOACE SAH MAI DEPARTE. II INTELEG TEMEREA SI RAUTATEA OMULUI INSEMNAT DAR REPET SA NE LASE PE FIECARE CU PROSTIA NOSTRA SI SA NU MAI DEBITEZE ENORMITATI. PRIN A ARATA CA DUMNZEU NU EXISTA NU FACE DECIT SA II PROBEZE EXISTENTA. ATIT.
30 apr, 00:54

29 oct, 2014
Preacuviosul Panfutie Pustnicul
Maica Ecaterina şi maica Filofteia sunt prezente la slujba de Izvorul Tămăduirii:
- Ai luat agheasmă ?
- Eee, am luat p~~a.
- Şi eu, ca proasta, am luat agheasmă!

***
Măicuţele mergeau pe bicicletă prin curtea mănăstirii. Maica stareţă:
- Nu mai faceţi atâta gălăgie, fetelor, că vă pun şaua la loc!

***
Un fost elev, la reuniunea de 10 ani, se adresează profesorilor săi din liceu:
- Stimaţii mei profesori, mă tot frământă o întrebare: chiar atât de idiot eram, de mă tot lăsaţi corigent?
- Vaaai, se poate, părinte?

***
- De ce mai au creier ortonauţii?
- Pentru că gestul contează.

***
Merge o femeie la un popă:
- Părinte, spovedeşte-mă. I-am făcut l~~a lui bărbatu-mi-o.
- Femeie, spune de trei ori Tatăl Nostru şi apoi mergi la râu să te speli pe mâini!
Pleacă femeia să se spele după ce a spus Tatăl Nostru, apoi ajunge acasă.
Soţul: Unde ai fost Mărie?
- La râu, să mă spăl.
- Si cụ cine te-ai întâlnit acolo?
- Cụ preoteasa, făcea gargară.

***
- De ce merge Iisus pe apă?
- Orice rąhąt pluteşte.

***
- Care este numele real al lui Iisus?
- Conchita Wurst.

***
Un pedofil, după moarte, rătăcind pe la poarta Raiului, către Sfântul Petru:
- Îl caut pe pruncul Iisus. Este aici?

***
- De ce Iisus nu s-a născut în Epoca de Piatră?
- Pentru că nu existau cuie.

***
- Care este diferenţa dintre Iisus şi o icoană a lui Iisus?
- Pentru icoană ai nevoie de un singur cui.

***
- Care este deosebirea dintre o femeie şi o biserică?
- În biserică mai întâi intri şi tocmai apoi te rogi.

***
- De ce moare Iisus în fiecare an?
- De supărare, pentru că vede că ortonauţii sunt din ce în ce mai idioţi.

***
- Se poate ruga un ortonaut în patru labe?
- Evident că da: una de dimineaţă, două la prânz şi una seara.
30 sep, 2014
marin
Eu personal cred in Dumnezeu si in fiul sau Isus Cristos si nu pot decit sa ma rog pentru sufletul ratacit a unui om !
30 sep, 2014
radulescu valentin
foarte destept
religia = inexplicabil , mister , necunoscut , nesiguranta , minuni , conspiratii , carti si vorbe , frica , si am observat ca uraste stiinta
Stiinta science = dovezi , fapte , evidente , tehnologie ( telefoane , tabllete , computere ) , metode , informatii , cunoastere , internet , avioane , trenuri , tramvaie , masini ......masini de spalat , frigidere , becuri ,

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ