O emisiune, trei greșeli – de ce va pierde Iohannis alegerile

| 11 noi, 2014

Deși face tot ceea ce îi stă în putere pentru a evita o confruntare directă cu Victor Ponta și alege prezențe în emisiuni doar la posturi care îi sunt în principiu favorabile, Klaus Iohannis reușește contraperformanța de a-și da singur cu stângul în dreptul, demonstrând românilor la fiecare apariție publică cât este de nepotrivit pentru a ocupa funcția de președinte al României.

Ultimul exemplu în acest sens ne-a fost furnizat de Iohannis luni seară, la Realitatea TV, unde prezidențiabilul ACL ar fi trebuit să demonstreze că refuzul său de a participa la dezbateri alături de Victor Ponta nu are nicio legătură cu teama de a nu se face de râs și că argumentele sale sunt ”bulletproof”. În schimb, candidatul ACL a reușit ca pe parcursul emisiunii să facă nu una, ci trei gafe majore.

Citeşte şi: Ponta, patru propuneri de dezbatere. Iohannis, un refuz de dezbatere mascat

Prima dintre ele se referă la motivele prin care Klaus Iohannis a încercat să explice de ce evită să participe la dezbaterea prezidențială cu Victor Ponta, organizată chiar de postul la care era invitat. ”Între doi candidați din turul doi trebuie să existe o dezbatere publică, pe o platformă publică, neutră, accesibilă tuturor jurnaliștilor, indiferent că sunt din radio, online... o platformă deschisă”, a bălmojit Klaus Iohannis, fără să își dea seama în mod evident că vorbele sale jignesc implicit Realitatea TV, acuzând-o de lipsă de obiectivitate.

Chiar și în aceste condiții, jurnaliștii prezenți în platou s-au abținut de la a-l pune la zid pe Klaus Iohannis, ridicându-i mai degrabă mingea la fileu prin întrebările adresate. Și totuși, în loc să zburde cu dezinvoltură, candidatul ACL a mai reușit să se împiedice grav de două ori.

Ajungem astfel la cea de-a doua gafă comisă de Klaus Iohannis în emisiunea de luni seară, când prezidențiabilul ACL a fost rugat să clarifice nedumeririle opiniei publice în legătură cu modul în care și-a agonisit averea. Întrebat dacă este posibil ca un profesor să aibă capacitatea să își cumpere șase case, Klaus Iohannis a răspuns afirmativ, deși, în mod evident, majoritatea profesorilor oneşti, cu sau fără venituri din meditaţii, nu au reuşit să acumuleze nici pe departe averi similare cu aceea cu care se poate lăuda prezidențiabilul ACL și pentru agonisirea căreia, pe parcursul campaniei electorale, a dat nu mai puțin de șase explicații diferite.

În sfârșit, ultima gafă flagrantă comisă de Iohannis se referă la majorarea pensiilor. Mai precis, prezidențiabilul ACL a declarat că i se pare inutilă creșterea cuantumului pensiei sociale minime la 400 de lei, dând în acest sens exemplul propriei soacre. "O pensie decentă e o pensie din care poți să trăiești. Soacra mea are o pensie de 300 de lei. Nu poți să traiești din asta. Nici cu 400 de lei, cum spune Guvernul, nu îi scoatem pe oameni din mizerie. Nu vreau să dictez de la Cotroceni ce se întamplă la Victoria. La noi consensul politic e destul de rar. Dacă vrem sa îmbunătațim sistemul de educație, creștem pensiile pe termen mediu și lung. Vorbim de o perioadă de 30, 40 de ani, nu de 4 ani cât e un mandat", a spus Iohannis. Altfel spus, candidatul ACL recunoaște că pensionarii nu se pot aștepta de la el, dacă va câștiga fotoliul de la Cotroceni, să încerce să îi ajute în vreun fel, ba dimpotrivă, din moment ce i se pare că măsurile anunțate în acest sens de către guvern sunt inutile.

Citeşte şi: REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. BEC: Prezenţa la vot în DIASPORA

Trăgând linie, prestația lui Klaus Iohannis de la Realitatea TV reprezintă prin ea însăși o explicație a fricii pe care prezidențiabilul ACL o arată de o confruntare directă cu Victor Ponta. Dacă Iohannis a fost în stare, de unul singur, să comită atâtea gafe, ne putem închipui cu ușurință cât de dezastruos s-ar prezenta candidatul ACL într-o dezbatere față în față cu contracandidatul său.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

7 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 noi, 2014
Mihai
f. bun articolul, mai ales ca iohannis a anuntat ca soseste in emisune cu DOAR 45 de minute (el a zis, nu eu), tocmai pentru a nu se pregati ponta. deci el avea timp sa se pregateasca si a tacut ca mortul. eu inteleg din postarile de pe facebook ca el a spus ca vorbeste putin si rar pentru ca gandeste inainte, dar sa nu gandeasca un an pana face ceva pentru tara asta. ponta a dovedit ca este mai bine pregatit, indiferent cat de ahtiat ar fi cineva dupa iohannis. cum sa vii la o dezbatere din asta cu "m-a sunat un prieten si mi-a zis", pai din astea faceam cand eram mic, ce naiba. ori vii cu date concrete, ori stai acasa.
11 noi, 2014
roby
campanie electorala
Un alt site care il sustine pe Ponta...alti catei care mananca de la el..
11 noi, 2014
Geo
Obiectiv?
Interesant cum site-ul se numește „Obiectiv.info”, dar acest articol numai obiectiv nu este. Care din astea trei „gafe” a fost colosală? Unde a acuzat omul ăsta programul Realitatea de lipsă de obiectivitate? Unde a zis el că nu ajută la mărirea pensiilor? A zis doar că majorarea trebuie să fie un proiect de lungă durată. De ce desprindeți numai ce vreți din articole? Jurnaliști de doi bani. Oricine știe că un jurnalist trebuie să fie OBIECTIV.
11 noi, 2014
Dana
Minciuni
Mancati rahat cu polonicul, va e frica hotilor
11 noi, 2014
okoru
intoxicare
un ziarist care intoxica numai...pacat ca avem asemenea media !!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ