O premieră într-un milion de ani: o COMETĂ "a atins în treacăt" planeta Marte

| 20 oct, 2014

Cometa Siding Spring "a atins în treacăt" duminică planeta Marte, la o distanţă de aproximativ 136.000 km şi o viteză de 202.000 km/h, un eveniment care nu se produce decât o dată la un milion de ani, a anunţat Agenţia spaţială europeană /ESA/.

La 18.27 GMT /21.27 ora României n.r./, cometa s-a apropiat cel mai mult de Planeta Roşie la 135.895 km, sau o treime din distanţa de la Pământ la Lună, a explicat ESA pe Twitter, citată de AFP.

NASA a poziţionat instrumentele electronice ale sateliţilor ei ştiinţifici ce orbitează în jurul lui Marte şi camerele de luat vederi ale celor doi roboţi aflaţi pe suprafaţa planetei Opportunity şi Curiosity pentru a colecta cât mai multe date despre trecerea cometei.

Curiosity şi Opportunity ar trebui să trimită imaginile lor înapoi pe Terra în zilele, săptămânile şi lunile următoare, potrivit agenţiei spaţiale americane.

Sateliţii au fost puşi pe o orbită la adăpost de resturile ce formează coada caracteristică a unei comete, dar chiar repoziţionaţi, dispozitivele spaţiale sunt de aşteptat să adune informaţii valoroase despre această premieră spaţială.

Cometa Siding Spring a fost descoperită de Robert McNaught cu ajutorul observatorului australian de la Siding Spring în ianuarie 2013.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ