Opt consilieri eliberați din funcție de Traian Băsescu

| 28 ian, 2014

Traian Băsescu a semnat marți decretele de eliberare din funcție a opt consilieri de la Cotroceni, printre care și consilierul pe politică Sebastian Lăzăroiu. Luni apăruse pe surse informația că mai mulți consilieri ai președintelui ar urma să se înscrie în Mișcarea Populară.

Traian Băsescu a semnat marți decretele de eliberare din funcție a opt consilieri de la Cotroceni, cinci consilieri prezidențiali și trei consilieri de stat.

Cei opt sunt: Gabriel Berca, Adrian Rădulescu, Sebastian Lăzăroiu, Virgil Păunescu, Daniel Funeriu (consilieri prezidențiali) Mariana Bitang, Raluca Boboc și Daniel-Andrei Moldoveanu (consilieri de stat).

În presă au apărut încă de luni informații că mai mulți consilieri de la Cotroceni ar urma să-și dea demisia pentru a se înscrie în Mișcarea Populară.

Cine sunt consilierii care se despart de Băsescu

Adrian Rădulescu, consilierul moşier - milionar în euro

- făcea parte din Departamentul Politici Economice şi Sociale în calitate de consilier prezidenţial

Adrian Radulescu a fost deputat PDL şi un fermier de succes. Potrivit Top 50 fermieri de succes din România, are o avere estimată la 10-12 milioane de euro. "Fermierul spunea că nu asta este averea sa, ci că are în conturi în jur de trei milioane de euro", a scris la un moment dat un ziar tabloid.

De la sfârşitul lunii martie Adrian Rădulescu este consilierul preşedintelui pe probleme de agricultură. Potrivit declarației de avere postată pe site-ul președinției, Adrian Rădulescu deține cote pe șase terenuri intravilane, cu suprafețe cuprinse între 350 de metri pătrați și 75.000 mp (!), în București, Chitila, Mogoșoaia, Poiana Brașov, Costinești, precum și 9 hectare de viță-de-vie. Are un apartament în Otopeni, case de vacanță la munte și la mare și o casă de locuit în București.

Are 300.000 de lei în conturi și creanțe (împrumuturi către firme) de 1,8 milioane de lei și 400.000 de euro.

Sebastian Lăzăroiu, remarcat mai ales prin activitatea de pe Facebook

- consilier prezidenţial în cadrul Departamentului Analiză Politică

Departamentul Analiză Politică prezintă Preşedintelui României analize, sinteze şi prognoze asupra vieţii politice, realizează sinteze săptamânale şi calendarul acţiunilor semnificative ale partidelor politice şi ale Parlamentului, analizează rezultatele sondajelor de opinie şi a studiilor sociologice publice, conform site-ului prezidency.ro.

Daniel Funeriu - Consilier Prezidenţial, Departamentul de Educaţie şi Cercetare

- a fost ministru al  Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în perioada 2009 - 2012

"Pentru viitor, mă înscriu în Partidul Mișcarea Populară pentru a-l crește și a-l face puternic. Intenționez să cer încrederea colegilor pentru a reprezenta, împreună cu cât mai mulți candidați, PMP în Parlamentul European. Îi invit pe cei care cred într-o ROMÂNIE modernă și cu fruntea sus să vină lângă noi", scrie Funeriu pe pagina personală de Facebook.

Mariana Bitang -  Consilier de Stat, Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă

- Pe perioada cat am fost antrenor al Lotului Olimpic feminin de gimnastica am obtinut 152 de medalii (62 de aur, 49 de argint si 41 de bronz), scrie consilierul în CV-ul postat pe site-ul prezidency.ro.

Cine sunt consilierii lui Băsescu

Consilieri de stat

Dorel Constantin Onaca
- Cancelaria Preşedintelui

Gheorghe-Razvan Murgeanu
- Cancelaria Preşedintelui

Ion Oprisor
- Departamentul Securităţii Naţionale

Daniel Moldoveanu
- Departamentul Securităţii Naţionale


Bogdan Oprea
- Departamentul de Comunicare Publică

Gabriel-Cristian Piscociu
- Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă

Maria Bitang
- Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă


Cristian-Gabriel Hrițuc
- Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă

Raluca Boboc
- Departamentul Analiză Politică


Delia Dinu
- Compartimentul Protocol

Gheorghe Angelescu
- Cancelaria Ordinelor

Andreia Cristina Iana
- Departamentul Managementul Resurselor


Consilieri prezidenţiali

Cristian Diaconescu
- Cancelaria Preşedintelui

Iulian Fota
- Departamentul Securităţii Naţionale

Iulian Chifu
- Departamentul Afaceri Strategice și Securitate Internațională

Claudiu Constantin Dinu
- Departamentul Constituţional Legislativ

Gabriel Berca
- Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă


Bogdan-Alexandru Drăgoi
- Departamentul Mediul de afaceri

Bogdan Mănoiu
- Departamentul Afaceri Europene

Adrian Rădulescu
- Departamentul Politici Economice şi Sociale

Virgil Păunescu
- Departamentul de Sănătate Publică

Daniel Petru Funeriu
- Departamentul Educaţie şi Cercetare


Laurențiu-Sebastian Lăzăroiu
- Departamentul Analiză Politică

 

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ