Orban: Ghiță a fost un PRIVILEGIAT al Guvernului în ultimii trei ani

| 25 iun, 14:09

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că este ''exagerată'' reacţia celor care au spus că vor să atace la Curtea Constituţională decizia procurorului de a nu-i permite lui Sebastian Ghiţă să-şi exercite activitatea de deputat, adăugând că acesta a fost în ultimii trei ani ''un privilegiat'' al Guvernului, informează Agerpres.

"Mi se pare o abordare exagerată. Dacă dl. Ghiţă este nemulţumit de măsura dispusă de procurori poate să o atace el în instanţă, are acest drept legal şi, în mod evident, se va pronunţa o instanţă pe această măsură. Pe de altă parte, eu înţeleg unde bat ei - că ar putea fi afectată majoritatea parlamentară dacă ar dispune pentru mai mulţi parlamentari această formulă de control judiciar. Sebastian Ghiţă este numai unul. Nu cred că se poate afla un alt parlamentar în poziţia în care s-a găsit dl. Ghiţă în ultimii trei ani şi nu numai - de a fi un privilegiat al Guvernului şi un beneficiar major de contracte pe bani publici", a spus Orban, la Palatul Parlamentului, întrebat ce părere are de faptul că mai mulţi parlamentari ai PSD vor să atace decizia în cazul lui Ghiţă la CCR.

Citeste si: Mircea Badea-Ludovic Orban, replici la Antena 3. "Am eu față de băsist?"

Orban a adăugat că există şi în Regulamentul Camerei Deputaţilor posibilitatea de a suspenda temporar participarea unui deputat la lucrări.

"Nu am studiat din punct de vedere constituţional, dar reacţia mi se pare exagerată", a adăugat Orban.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 iun, 14:14
palada pufosul
motto:eu ling in fund,dar cu folos,pufosilor...
Mirel Palada, consilier cu rang de secretat de stat al premierului Victor Ponta, a cumparat, anul trecut, un apartament de la RA-APPS pe strada Mihai Eminescu din capitala, intr-un bloc situat la aproximativ 250 de metri de Piata Romana, au declarat surse guvernamentale pentru Hotnews. Mirel Palada a refuzat, in mai multe randuri, sa raspunda oricarei intrebari, inchizand telefonul imediat dupa ce reporterul Hotnews s-a prezentat. Intrebat daca a cumparat apartamentul prin licitatie sau negociere directa sau de ce a ales sa cumpere de la RA-APPS si nu din piata, acesta s-a limitat in a transmite un mesaj ironic: "Si eu te iubesc".
25 iun, 14:26
Roberta Georgescu
asteptam sa vedem ce zice ANI...
coana Mita,pufosilor....

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ