SEBASTIAN GHIȚĂ, acuzații noi: O să dau declaraţiile martorilor în presă
Sebastian Ghiţă revine cu noi acuzaţii la adresa procurorilor DNA, despre care afirmă că nu au nicio dovadă că ar fi dat mită electorală în Republica Moldova. Mai mult, deputatul afirmă că are mărturii şi înregistrări de la zeci de oameni care au fost presaţi de DNA să facă denunţuri despre el.
Sebastian Ghiţă susţine că procurorii nu au nicio dovadă că s-au folosit bani negri în campania electorală şi că întreg dosarul dosar e febricat.
„Aş vrea să întreb liderii politici, pe cei din partide, de ce e rău să-ţi faci campanie electorală în Moldova. Nu a existat nicio mituire electorală, procurorul nu are nicio probă că vreun cetăţean din Moldova a primit bani sau alte lucruri de valoare pentru vot. Toate lucrurile s-au întâmplat în cadrul legii. Procurorii fac nişte afirmaţii şi distrug vieţile unor oameni; şi nu toţi, acest procuror Onea, ca să-şi susţină afirmaţiile, a întocmit, împreună cu un expert, un raport preliminar, - în contra cercetărilor făcute de DNA Bucureşti - a tras concluzia că e vorba de bani negri. N-are nicio dovadă şi face acuzaţii grave şi mă văd nevoit să mă apăr. Acest domn nu are nicio dovadă că s-au spălat bani sau s-a făcut evaziune fiscală”, a declarat Sebastian Ghiţă, la Digi24.
El a adăugat totodată că a primit informaţii de la martori din dosar şi a făcut referire la înregistrările despre care a susţinut că le are de la patroni ai unor forme de construcții din Ploiești, în care aceştia relatează cum procurorul care se ocupă de dosarul său a făcut presiuni asupra lor pentru a-l denunţa.
Citeste si: AUGUSTIN ZEGREAN: Nu am mai auzit ca unui deputat să îi fie interzis să meargă în Parlament
„Zeci de oameni mi-au spus: Domne, ne cheamă la DNA şi nu ne întreabă decât de Ghiţă. Orice om a fost într-o situaţie mai dificilă a fost ameninţat că intră în închisoare. Dacă ne spui, scapi de evaziune fiscală. O să vedeţi cum o să dau şi eu declaraţiile martorilor în presă. Aceste abuzuri trebuie sancţionate şi voi apela la procurorul general pentru că nu am încredere că acest domn procuror nu mai poate fi cenzurat”, a afirmat Sebastian Ghiţă.
Procurorii DNA au extins miercuri controlul judiciar asupra lui Sebastian Ghiţă, căruia i-au interzis că iasă din Ploieşti, să-şi exercite funcţia de deputat şi să ia legătura cu Victor Ponta. Ghiţă este acuzat, printre altele, că ar fi dat mită electorală românilor din Republica Moldova, sub formă de tigăi şi bani, pentru a vota PSD şi Victor Ponta.