Paleologu – diagnostic corect pentru toată Dreapta: dezastru
În ultimele zile, haosul s-a instaurat în dreapta politică fărâmițată și este imposibil să nu deschizi televizorul sau să mai citești vreo știre care să nu aibă legătură cu mișcare browniană a partidelor satelit ale lui Băsescu în încercarea lor de a se uni sub aceeași umbrelă.
După rezultatele ridicole obținute la alegerile europarlamentare, liderii dreptei din România încearcă, așa cum crede fiecare de cuviință, să depășească acest moment și să se regrupeze pentru alegerile din toamnă. Ciudată este, în schimb, atitudinea de învingători pe care fiecare dintre ei o afișează și ușurința cu care își găsesc scuze pentru eșecul de la europene. În context, Theodor Paleologul pune un diagnosctic cât se poate de clar și de corect dreptei autohtone – dezastru.
După eșecul lamentabil al PMP, partidul de casă al lui Băsescu, au apărut mai multe voci din interiorul formațiunii care au criticat vehement modul în care a fost realizată campania pentru Parlamentul European și trag un semnal de alarmă în ceea ce privește strategia pe termen mediu și lung a PMP. Lui Lăzăroiu și Papahagi li se alătură acum și Paleologul, care în cadrul intervenției avute la RFI, nu s-a sfiit să arate cu degetul către colegii din PMP, cărora le impută scorul rușinos obținut la europarlamentare, dar și faptul că au întrecut măsura cu atitudinea victorioasă după ziua votului. "Mulţi dintre colegii mei din PMP au început încă din seara alegerilor să spună că e o mare victorie, că este singurul partid de dreapta care a progresat şi alte baliverne de astea de care râd şi curcile, este de un comic nemaipomenit! Întâi am râs de m-am prăpădit văzând şi auzind aceste lucruri, după care mi-am dat seama că e un caz colectiv de orbire, iar mesajul pe care-l transmit asemenea declaraţii este dezastruos din punct de vedere politic, pentru că electoratul percepe acest lucru ca pe o sfidare sau ca pe o incapacitate funciară de a recunoaşte realitatea".
Paleologul nu se dă în lături nici de la a critica prestanța fostului său coleg și președinte Vasile Blaga, căruia îi repreșează că a rămas fixat pe aceleași tactici care au adus eșecul PDL în 2012 și că refuză să tragă concluziile care se impun după alegerile de pe 25 mai.
Ca o concluzie, Paleologul declară că este susținătorul unei alianțe de dreapta între PMP, PNL și PMP, dar atrage atenția că Mișcarea Populară va avea de suferit și va fi izolată pe scena politică dacă la conducerea partidului se a afla o persoană care respinge cu vehemență orice fel de asociere cu celelalte partide de dreapta.