PDL adoptă sloganul PLD – toți pentru unul, toți pentru Stolojan

| 21 ian, 2014

”Dragă Stolo”, ajuns iar să-și re-valorifice sloganul partidului de odinioară, este doar partea văzută a aisbergului. Dedesubt sunt toți aceia care, fără să fi avut vreodată curajul unei atitudini critice deschise, nu au fost niciodată mulțumiți nici de ”căpitanul” cu mână forte, nici de împărțelile decise ani de zile tot de el, din care ieșea mereu câștigătoare la puncte doar echipa Elenelor.

La Vasile Blaga s-a fisurat rezervorul cu aprecieri. Liderul PDL s-a exprimat elogios la adresa lui Theodor Stolojan cel care putea deschide lista partidului la europarlamentare. Chiar dacă Blaga nu știe exact cum va arăta această listă, acest lucru urmând să se stabilească în februarie, liderul liberal-democrat și-a făcut publică aprecierea personală pentru ”dragă Stolo”, cel care "ar putea deschide lista PDL, așa cum a făcut-o și acum cinci ani de zile. E un parlamentar care și-a făcut foarte bine datoria".

Nu ne facem iluzii. Datoria simplă, dar nu și ușoară, de care face amintire Vasile Blaga este, desigur, aceea de a nu-l susține pe Băsescu.

"Când dau exemple, unii s-ar putea supăra. Nu pot să nu-i evidențiez pe Monica Macovei, pe Traian Ungureanu, pe Marian-Jean Marinescu", a adăugat liderul PDL, răsucind cu dexteritate cuțitul în rada adâncă a Cezarului de la Cotroceni.

Disidența lui Blaga de la linia politica dictată partidului de către Traian Băsescu nu a fost nicicând una spectaculoasă. Zgârcit în declarații, precaut până la lașitate în gesturi, Blaga a considerat că tactica pașilor mărunți este preferabilă unei confruntări directe, cu victime. Așa că în tot acest timp, de după înfrângerea Elenei Udrea la șefia partidului, Blaga nu a făcut nimic altceva decât să tragă scaunul de sub Băsescu, milimetru cu milimetru.

Confirmarea că această strategie a fost corectă, am văzut-o cu toții atunci când Blaga, în stilul său absent-impersonal, și-a permis o dublă sfidare fără precedent la adresa ”stăpânului”. Prima parte, cea mai dură, evident, se referă la retragerea implicită a susținerii politice pentru Elena Băsescu, un personaj impus politicii interne și externe a României manu militari, personal de către Traian Băsescu.

Cercul, însă, s-a închis. PDL nu o va mai include pe listele sale europarlamentare pe mezina președintelui. Decizia reprezintă pentru partid un evident câștig de imagine care, mai mult, lasă ușa deschisă pentru orice re-evaluare electorală a guvernărilor confiscate de Cotroceni, cât și o tardivă delimitare de autocraticul președinte Traian Băsescu.

A doua parte a sfidării lansate de Blaga, este cea usturătoare. Vasile Blaga demonstrează, în relativă liniște și pace, că la momentul exact la care se deschide în Modrogan cutiuța cu beneficii, oricât de ofilite în prezent, toți oamenii președintelui, cândva de încredere, îl vor lăsa din brațe cât ai zice ”să trăiți bine!”

Iar Traian Băsescu se află în momentul de față, probabil tremurând de furie, în stilul său specific, în incapacitate totală de ripostă. ”Dragă Stolo”, ajuns iar să-și re-valorifice sloganul partidului de odinioară, este doar partea văzută a aisbergului. Dedesubt sunt toți aceia care, fără să fi avut vreodată curajul unei atitudini critice deschise, nu au fost niciodată mulțumiți nici de ”căpitanul” cu mână forte, nici de împărțelile decise ani de zile tot de el, din care ieșea mereu câștigătoare la puncte doar echipa Elenelor.

Vasile Blaga a mai precizat că, cele două scrutine fiind suprapuse, va îndemna votanții PDL să voteze împotrivă referendumului de modificare a Constituției. Evident, o preaslabă consolare pentru îndureratul patron rămas să fluiere a pagubă și să numere zilele rămase, prin camerele Palatului Cotroceni...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 ian, 2014
popei
stolo
bai prosti sunteti -pdl. panarama asta de stlo a fost psd-iliescu. l-au cumparat alti fraieri -pnl. acum voi il pupati in botul ala scarbos
21 ian, 2014
mihai
Asta nu e fostul premier?...ala care era grav bolnav de nu a mai putut candida la prezidentie?
Draga Stolo.....

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ