Simțului ridicolului dăunează grav sănătății, când lipsește: MRU visează 5 milioane de voturi cadou
Indiferent cum arată peisajul politic din fundal, Mihai Răzvan Ungureanu o ține una și bună pe a lui, ca un elev care în afară de textul rezumat învățat acasă, nu știe a spune nimic în plus.
Mai nou, la România TV, MRU declară ritos cum speră ca întreg spectrul politic de dreapta să-l sprijine la prezidenţiale, pentru a obţine nu mai puțin de 5.000.000 de voturi necesare pentru a deveni şef al statului. Când ești liderul unei formațiuni de ocazie, minuscule, intitulată pompos Forța Civică, tot ce mai lipsește este un asemenea vis grandios și imposibil, cu milioane de voturi apărute nu se știe cum și de unde, din neant... În lumea imaginară a lui MRU stă iar să plouă cu chiftele din vită de Kobe. Un asemenea discurs rupt de realitate mai putem vedea doar în discursurile motivaționale din instructajele destinate agenților de vânzări. Cum aceștia din urmă riscă realmente să piardă nordul, debusolați de prea multe refuzuri consecutive, putem înțelege grija șefilor care-i înarmează cu argumente pre-rumegate. Din păcate pentru fostul premier MRU, funcția creează organul peste tot, mai puțin în politică. Vorbind în exces despre succes, nu vei ajunge nici cu un centimetru mai aproape de victoria electorală. Discursului motivațional de factură anglo-saxonă îi dă replica în acest caz înțelepciunea populară care afirmă că ”vorba multă, sărăcia omului”...
Nimeni nu poate contesta că, cel puțin declarativ, MRU se străduiește. Păcat însă de efort, pentru că tot ce reușește de ceva vreme încoace este să convingă electoratul că este lipsit complet și cu desăvârșire de simțul ridicolului. Nu s-a uscat încă cerneala pe declarațiile disprețuitoare la adresa sa, lansate dinspre PDL, că MRU ne explică senin ca o zi de vară că dorește din tot sufletul ca şi democrat-liberalii să-l susţină, inclusiv Cătălin Predoiu, candidatul prezumtiv al PDL...
Punem punct aici, din compasiune. Tot ce s-ar mai putea adăuga în plus, la adresa liderului și a lumii imaginare în care se complace, ar fi doar un act de sadism gratuit...