Pensiile vor fi recalculate! Care pensionari vor primi mai mulţi bani din 2014

| 06 noi, 2013

Peste 200.000 de pensii vor fi recalculate în urma publicării deciziei CCR referitoare la neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea pensiilor. Prin urmare, unii pensionari vor  primi mai mulţi bani.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, la România TV, că speră ca recalcularea acestor pensii să fie finalizată până la sfârşitul anului. Astfel, dacă vor fi recalculate până la finele acestui an, banii vor începe să fie returnaţi incepând din 2014. Ministrul nu a spus dacă există bani în buget pentru această recalculare, afirmând că mai sunt estimări şi analize de realizat.

CCR susține că persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis începând cu luna ianuarie 2011 până la data de 23 ianuarie 2013 li se vor aplica dispozițiile art.170 din Legea nr.263/2013.

Săptămâna trecută, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.III alin.(2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului 1/2013 pentru modificarea și completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și a constatat că aceste dispoziții de lege contravin prevederilor art.15 alin.(2) din Constituție, deoarece încalcă principiul neretroactivității legii civile.

Prevederile declarate neconstituționale stabilesc: "(2) Indicele de corecție prevăzut la alin. 1 se aplică și punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011. (3) În situația persoanelor prevăzute la alin. 2, indicele de corecție se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență".

Alin. 1, la care face trimitere alin. 2, prevede că în anul 2013 indicele de corecție care se aplică punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este 1,06.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Tribunalului Arad — Secția civilă.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 noi, 2013
budescu craciun nicolae
recalculare pensii
am fost la pensie de boala iar din 08 2012 am trecut la pensie de limita de virsta,particip la recalculare?
31 mai, 2014
spataru lucica
recalculare pensie
dosar pensie nr.53361/27-06-2011,doresc sa stiu daca ma incadrez la recalculare si cand primesc diferenta de calcul

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ