PERCHEZIȚII DNA la nivel superior: e vizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
Procurorii DNA efectuează joi percheziţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în dosarul privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi în legătură cu protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, au declarat surse judiciare, citate de Agerpres.
Direcţia Naţională Anticorupţie a informat că procurorii efectuează joi percheziţii în 10 locaţii situate în municipiul Iaşi, dintre care una este sediul unei instituţii publice, într-un dosar privind fapte în legătură cu protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.
"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi în legătură cu protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, comise în perioada 2011 - 2015. În cursul zilei de 25 iunie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 10 locaţii situate în municipiul Iaşi, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice", precizează într-un comunicat de presă DNA.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.