UPDATE. Percheziţii DNA la Ministerul Educaţiei. Reacţia instituţiei
Procurorii DNA efectuează, luni, percheziţii la Ministerul Educaţiei, potrivit România TV. Vizat este un proiect POSDRU derulat în perioada 2008-2009.
UPDATE. Ministerul Educatiei Nationale (MEN) sustine ca va coopera cu DNA in ceea ce priveste noul dosar de coruptie, care vizeaza nereguli legate de proiecte finantate din fonduri europene.
"Avand in vedere cercetarile pe care procurorii DNA le efectueaza in legatura cu proiectele POSDRU din perioada 2009-2010, Ministerul Educatiei Nationale isi manifesta intreaga deschidere si cooperare cu anchetatorii, in vederea clarificarii intregii situatii si descoperirii eventualelor nereguli inregistrate in activitatea din trecut a institutie", se arata intr-un comunicat al inistitutiei.
Reprezentantii ministerului au precizat ca vor pune la dispozitia anchetatorilor toate documentele necesare "pentru a face lumina in cazurile care ridica suspiciuni".
"Ministerul sustine lupta impotriva coruptiei si va face toate demersurile necesare pentru ca eventualele semne de intrebare in privinta derularii unor proiecte sa fie lamurite", se mai mentioneaza in documentul citat.
Surse judiciare au declarat că procurorii ridică documente, calculatoare şi alte mijloace de stocare iar ancheta vizează derularea proiectului POSDRU/8/2.2/S/3-ID.2194 - 'Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I. Programe integrate pentru creşterea accesului la educaţie şi a nivelului educaţional al copiilor din comunităţile defavorizate, cu precădere romi, în anul 2008-2009' - Axa prioritară 2 - 'Învăţare pe tot parcursul vieţii', DMI 2.2 - 'Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii'.
Asistenţa financiară nerambursabilă în cadrul proiectului este de 15.929.018 lei iar valoarea totală este de 18.500.000 lei.
Procurorii au indicii că nu există documente justificative pentru cheltuielile efectuate şi pentru cererea de rambursare depusă.
De asemenea, anchetatorii au indicii că în prezent sunt refăcute documentele din acest proiect, fiind exercitate presiuni în acest sens asupra expertului Pasa Policov, de la Direcţia Generală Învăţământ în Limbile Minorităţilor.
Din echipa de management a proiectului au făcut parte Rodica Bruss (consilier), Andrea Dobrican (consilier juridic la UMFPE - Ministerul Educaţiei), Liviu Ionuţ Popescu (director la Direcţia Financiar - Monitorizare OIPOSDRU), Raluca Vlădăreanu (consultant la cabinetul ministrului Educaţiei), Rosemarie Economu (consilier juridic), Adrian Onaca (manager public), Mirabela Amarandei (consilier personal la cabinetul secretarului de stat), Ingrid Magda Roşca (consultant la cabinetul secretarului de stat), Rodica Cristian (consilier).
Sursele judiciare au mai precizat că există informaţii privind implicarea în acest caz a secretarului general adjunct din Ministerul Educaţiei, Gabriel Liviu Ispas.