UPDATE: PERCHEZIŢII la Primăria din Ploieşti

| 03 mar, 08:54

Marţi dimineaţa au loc percheziţii în incinta Primăriei Ploieşti. Anchetatorii vizează fapte de corupţie.Este o anchetă începută de investigatorii DNA începută acum mai bine de un an.

”La domiciliul meu au fost precheziții. Este vorba depsre contractul de asociere dintre primărie și asociația ”Lapii Galbeni”. Prin acest contract am premiat jucătorii care au adus Cupa României la Ploiești. Ancheta e începuta cu mai bine de un an în urmă. Acest contract a fost verificat de Direcția de Finanțe, de toată lumea. Sunt în calitatea de suspect în acest dosar. Nu am făcut nimic greșt. Acest lucru a fost demonstrat de toate instituțiile de control din țară. Legalitatea acestei finațări a fost controlată” a spus Iulian Bădescu.

Atunci s-a declanșat și urmărirea penală in rem pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Potrivit unor surse judiciare, primarul Iulian Bădescu ar fi vizat de anchetă, iar suma de care vorbesc procurorii ar fi de 3 milioane de euro. Suma ar fi fost dată de municipalitate asociației Lupii Galbeni, iar banii ar fi ajuns și la echipa Petrolul Ploiești. Primarul Iulian Bădescu neagă ca ar fi sponsorizat ilegal echipa Petrolul.

Marţi dimineaţa au loc percheziţii în incinta Primăriei Ploieşti. Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA Prahova vizează fapte de corupţie în legătură cu finanţarea echipei de fotbal Petrolul Ploieşti.

Procurorii DNA au mai percheziţionat Primăria Ploieşti şi în urmă cu un an. Primarul municipiului Ploiești, Iulian Bădescu a fost audit atunci în dosarul privind modul în care, începând cu luna decembrie a anului 2012, de la bugetul local al municipiului au fost alocați trei milioane de euro ca premii pentru performanțele sportive ale echipei de fotbal Petrolul Ploiești. În acelaşi dosar au fost audiaţi şi 26 de consilieri locali.

"Probabil că voi merge la sediul DNA Ploieşti, pentru audieri. Procurorii au solicitat documente privind contractul cu Asociaţia Lupii Galbeni", a declarat primarul Bădescu pentru presa locală.

Citeşte şi: Mihail Vlasov este acuzat de procurorii DNA de dare de mită

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ