Piețele externe nu se împiedică în vorbele președintelui Băsescu și au încredere în economia românească

| 24 iul, 2014

Recomandarea pe care economia românească o primește prin includerea titlurilor de stat emise de țara noastră în indicele GBI-EM Global Diversified Investment Grade este de așteptat să stimuleze noi intrări de capitaluri pe piața de acțiuni și în economia reală.

În contextul disputei legate de oportunitatea reducerii CAS la angajator cu cinci puncte procentuale, s-a tot discutat zilele acestea ba despre ritmul de absorbție a fondurilor europene, ba despre nivelul de venituri de la bugetul de stat sau de la cel de asigurari sociale de stat, ba despre atractivitatea investițională a României. Ca de atâtea ori însă, indiferent de subiectul abordat, personajele principale în această dezbatere au fost mai degrabă politicienii și așa-ziși analiști aserviți uneia sau alteia dintre taberele politice și mai puțin cei care, prin pregătirea și experiența profesională, pot cu adevărat să aibă puncte de vedere pertinente.

Citeşte şi: Investiţiile străine directe, creştere spectaculoasă pe primele 5 luni

Așa se face că o temă precum șansele României de a deveni o țintă din ce în ce mai atractivă pentru investitori a ajuns să fie discutată mai degrabă superficial și fără nicio legătură cu realitatea. Iar această realitate, în ciuda a ceea ce ar vrea președintele Băsescu sau presa cotrocenistă să ne facă să credem, este pozitivă.

Spre exemplu, nu foarte mulți români știu că, de la sfârșitul lunii iulie, titlurile de stat emise de România vor fi incluse de celebra bancă JPMorgan în indicele GBI-EM Global Diversified Investment Grade și vor avea o pondere de aproximativ 2%. Pentru cei care se pricep cât de cât la piața de capital, știrea este îmbucurătoare din cel puțin două puncte de vedere.

Pe de o parte, includerea titlurilor de stat indicele GBI-EM Global Diversified Investment Grade și mai ales calificativul acordat de JPMorgan este de așteptat să crească încrederea investitorilor în respectivele instrumente financiare. De altminteri, acest trend se face deja simțit, anunțul băncii americane producând o scădere a dobânzilor la titlurile de stat emise de România cu scadență la 10 ani până la minima istorică de 4.15%. Altfel spus, pentru acoperirea necesarului de finanțare a cheltuielilor, România plătește un cost din ce în ce mai redus și este de așteptat ca această evoluție să se consolideze în perioada următoare, fapt care va scădea ponderea datoriei publice și a serviciului acesteia asupra PIB-ului din anii viitori, permitând României să aloce sume din ce în ce mai mari către investiții sau domeniul social.

Cel de-al doilea element pozitiv pe care decizia JPMorgan îl pune în evidență este încrederea unei reputate instituții financiare internaționale în scenariul de evoluție macroeconomică a României și în capacitățile sale de a evita derapaje. Ca urmare, recomandarea pe care economia românească o primește prin includerea titlurilor de stat emise de țara noastră în indicele GBI-EM Global Diversified Investment Grade este de așteptat să stimuleze noi intrări de capitaluri pe piața de acțiuni și în economia reală, ceea ce se va traduce, bineînțeles, în amplificarea ritmului de creștere a PIB.

Citeşte şi: Perspective privind creşterea pensiilor

Așadar, decizia în discuție confirmă viziunea pozitivă pe care cabinetul se bazează atunci când susține că reducerea CAS este sustenabilă. Ca urmare, ea poate fi considerată o replică indirectă, dar cât se poate de serioasă la îngrijorările absolut nejustificate exprimate de Traian Băsescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ