Pleșu dăscălește presa: nu-i corect ce e corect, e corect ce-mi place mie

După șueta jurnalicească de la Gândul, în care Cristian Tudor Popescu și Andrei Pleșu s-au întrecut în mingi reciproc ridicate la fileu, sub privirile obosite și apatice ale unui Claudiu Pândaru, care număra minutele, distinsul purtător de grijă ale intereselor vremelnicului de la palat a urecheat presa părintește, dar aspru. Prea mulți își luaseră aiurea notițe, din ”pripă gazetărească, lipsa de experienţă” sau chiar ”exerciţiul insuficient al limbii şi al ideilor!” Domnul Pleșu a întărit un lucru deja știut: domnia sa este un gânditor prea mare -și, am adăuga noi, neînțeles- pentru o presă atât de mică. Să ne fie cu iertare, maestre, dar atâția mai suntem și atât de zburătăciți am rămas după ce ”ne-a rezolvat” prietenul prietenului domniei tale, obedientul premier Emil Boc.

Citeşte şi: Intelectualii, Andrei Pleşu şi sponsorizările ICR

Dar să trecem mai departe și să consemnăm dificultățile de argumentație ale aceluiași Pleșu, pus să explice de ce Liiceanu are voie și Beligan nu are dezlegare la mesaje de susținere politică. Noi am fi crezut, ca niște ziariști chinuiți de avitaminoză ce suntem, că motivul ar fi simplu: pentru că Liiceanu o susține pe Macovei, care e o simpatică, în timp ce Beligan îi face galerie enervantului de Ponta, care-i provoacă maestrului Pleșu cascade adjectivale și bufeuri de trimiteri savante. Ei bine, nu. Domnul Pleșu ne-a explicat că o diferență (su mai multe, nu suntem siguri) ar fi. Ba chiar a explicat în amănunt, dar din păcate nu pe înțelesul nostru. Se pare că maestrul Pleșu nu-l admonestează pe Liiceanu pe motiv de solidaritate de breaslă și pentru că mesajul acestuia nu a rulat pe un stadion al patriei. Bine, ne-am pus și noi problema, dar asta nu a depins de Liiceanu, ci de Macovei. Dacă fosta ministresă ar fi avut susținerea și stadionul, cine ar băga mâna în foc a priori că n-ar fi rulat și dânsa mesajul de susținere? Puțină inspirație i-a lipsit fostei procuroare ceaușiste ca, în locul cartușului și poveștilor prăpăstioase despre Tribunalele poporului improvizate prin Bosnia și Kosovo, să ajungă în platou cu un vibrant omagiu semnat de Don Cremoso, de la Humanitas. Dar să nu divagăm și să nu-i facem procese de intenții Monicăi. Tot n-am înțeles de ce Beligan este un actor rău și Liiceanu este un gânditor bun. Nu se poate să măsurăm inconsecvența de gândire și principii în funcție de dimensiunile ecranului pe care rulează sau nu un mesaj.

Citeşte şi: Mesajul lui Radu Beligan pentru susţinerea candidaturii lui Victor Ponta

Din perspectiva principiilor, autorul Apelului către lichele nu ar fi trebuit să spună nici măcar un cuvânt în favoarea unui fost ministru al Justiție care, deși se crede Nelson Mandela, a fost admonestat de Parlament pentru că a venit cu un proiect de lege neconstituțională prin care voia să impună efectuarea și admiterea înregistrărilor la dosar, fără mandat din partea unui magistrat. Bine, ce-i drept, e drept. Din perspectiva acelorași principii, autorul Minimei moralia (cartea, nu vinul) n-ar fi avut ce căuta în anturajul politic al unui domn care pretinde și insistă că a fost singurul emisar în străinătate al lui Ceaușescu, fără să colaboreze cu Securitatea și fără să aibă dosar. Dar poate nu am înțeles noi bine, bieți bătători de câmpii și apropouri nedrepte la elitele NEC plus ultra ale unui șef de stat a cărui onestitate se măsoară în suta de hectare de arabil... L-am fi rugat pe maestrul Pleșu să ne ofere explicații suplimentare, dacă nu ar fi fost atât de tranșant când a declarat că domnia sa nu scrie „la comanda” tuturor cititorilor. Cine suntem noi să ne comparăm cu  ”acel” cititor privilegiat, de la Palat?