Andrei Pleșu și marea problemă a elitelor de dreapta: mereu poporul e de vină

Scurtă și solidă trebuie să fie zgarda prin care un distins intelectual, profesor și filosof ca Andrei Pleșu a ajuns să scrie propaganda politică pentru cuplul Udrea-Băsescu, politicieni atât de lipsiţi de inspirație și șanse în prezenta cursă electorală încât până și cei mai încrâncenați lătrători-lăudători-pomanagii ai acestora au preferat să se ascundă la umbră, unii mai cu fereală, alții aruncând chiar câte o critică acidă peste umăr. Nu și Andrei Pleșu, care înarmat doar cu o naivitate deznădăjduită, vecină cu inadecvarea cea mai lipsită de speranță, a rămas singur, ispășind pesemne pedeapsa tardivă pentru insolenta și antologica sa fluierătură în ușa alcovului din Cotroceni.

Ceea ce recită Andrei Pleșu nu este nici măcar argumentație de calitate, ci mult sub nivelul admisibil în cazul domniei sale. Dacă Dumnezeu chiar i-a luat mințile și profesorul Pleșu dorește să piardă vremea în compania unor teoreticieni ai elitismului dreptaci, ar fi suficiente opțiuni și destui interlocutori, de la Sorin Ioniță până la Tăpălagă, cu care gânditorul Pleșu să-și îngâne deziluziile politice fără a se compromite în halul în care o face în momentul de față. Pentru cei care nu vor sau nu au răbdare, să zicem că eseistica unui Turturică sau Cornețeanu evoluează comparativ la amețitoare înălțimi academice. Acolo unde se prăbușește Andrei Pleșu azi, în debaraua verbiajului propagandist de factură joasă, își mai ticluiește și depozitează doar ”maestrul” Cristoiu insultele prăfuite și obsesivele sale referiri legate de viol.

Dar în loc să dezbată ațoasele implicații juridico-filosofice ale câte unei ordonanțe guvernamentale mai pripite, Andrei Pleșu își suflecă entuziasmul și coboară în haznaua politicii, dincolo de bine și de rău, acolo unde e ca-n cosmos, adică nu există nici sus, nici jos și ridicând felinarul deasupra capului începe să-l caute de zor pe omul Băsescu. Pentru a distinge mai bine în bezna pestilențială, Pleșu adoptă metoda antică a propagandiștilor mărunți, adică va purcede la murdărirea celorlalți până când subiectul subînțeles al efortului de vidanjare, Băsescu, va părea tuturor ca cel mai curat... Ținta sa principală, se înțelege, nu poate fi decât acest prim-ministru ”tinerel”, care a îndrăznit să ajungă până-n China, ”fălos şi şucar de crapă mîţele (şi tîrgoveţii) jucîndu-se cu el“.

”Grimasele” lui Victor Ponta, pe care le inventariază cu pedantă grijă Pleșu, ar fi totuși răul cel mai mic, comparativ cu păcatul suprem de care se face vinovat premierul și anume acela de a propune românilor, înainte de construcție, ”o demolare: demolarea băsismului.” Dar ce-l mai șocant este că filosoful este atât de preocupat să împrăștie uniform murdăria asupra adversarilor augustei figuri prezidențiale, încât nici nu sesizează că pe alocuri nici nu mai este Victor Ponta cel murdărit, ci întreg electoratul... Poporul ăsta amărât și obosit, care era atât de bun, de frumos și de deștept când binevoia să-l primească pe Traian Băsescu spre îmbăiere în mulțime, încât parcă nici nu ne vine a crede că tot de el este vorba când ajunge suspectat că-și vinde sufletul și votul într-o ”campanie electorală cu ulei şi mălai, cu daruri către Biserică, sau cu autobuze pentru şcoli”.

Pleșu a avut această revelație că, de când nu-l mai vrea pe Băsescu și-a lui Udrea la Cotroceni, nici România nu mai e la fel: ”e altfel. Trăim, s-ar zice, întradiţia iarmarocului. Totul e de vînzare, totul se poate cumpăra.”

Bietul, bătrânul profesor Andrei Pleșu... Dacă ar fi făcut doar politică am fi spus că este precum albatrosul lui Baudelaire, împiedicat de propriile-i aripi, printre matrozii de pe punte. Dar pentru că a ales să comită propagandă ieftină, filosoful ne apare doar ca un biet pelican caraghios, dintr-un desen animat interbelic...