PMP vrea 10% la europarlamentare. Sau șansa porcului de Crăciun...

| 23 dec, 2013

Ultimele sondaje referitoare la alegerile europarlamentare indică un scor de aproximativ 5% în dreptul Mișcării Populare, departe de cei 10% la care visează Eugen Tomac.

De obicei, în perioada sărbătorilor de iarnă, la modă erau glumele cu Fuego. Presimt că iarna aceasta va începe o nouă modă: glumele cu Tomac și Mișcarea Populară. Motivul? Declarația președintelui Mișcării Populare (pentru că legal, încă nu poate fi numit partid), făcută sâmbătă în fața Colegiului Național, în care a spus că formațiunea pe care o conduce trebuie să obțină 10% la alegerile europarlamentare, pentru ca mai apoi să poată promova un candidat la prezidențiale.

Ultimele sondaje referitoare la alegerile europarlamentare indică un scor de aproximativ 5% în dreptul Mișcării Populare, departe de cei 10% la care visează Tomac. Adevărata problemă a „popularilor” nu sunt însă sondajele, ci faptul că, legal, încă nu au un partid, nefiind emisă o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens. Acest lucru face ca însăși candidatura la alegerile europarlamentare și mai apoi cele prezidențiale, să fie pusă sub semnul întrebării. Legislația în materie nu este suficient de clară dacă un partid înființat în an electoral poate candida la alegerile din anul respectiv. Chiar dacă despre Mișcarea Populară am auzit încă din primăvara acestui an, partidul se consideră înființat la data emiterii hotărârii judecătorești definitive, iar acest lucru urmează a se întâmpla în luna ianuarie 2014.

Tomac încă nu știe dacă din punct de vedere legal are un partid (care în realitate e a lui Băsescu), dar visează la pielea ursului din pădure, altfel spus, alegerile prezidențiale.

Un alt lucru interesant care reiese din declarațiile liderului Mișcării Populare este faptul că toate planurile de unificare a dreptei s-au dus pe apa Sâmbetei. Blaga și PDL îl împing în față pe Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu și-a anunțat și el candidatura din partea FC, formațiune ale cărei rezultate în sondaje se văd după virgulă, iar acum Tomac, sau mai bine spus Băsescu, vrea și el un candidat propriu. De la intenții de unificare, „dreapta” pare să fi ajuns la canibalism. Dacă aceste lupte vor continua, iar USL va rămâne unită până la prezidențiale, foarte probabil nu vom mai avea un al doilea tur de scrutin, iar Antonescu va câștiga scaunul mult dorit de la Cotroceni încă din primul tur.

Revenind însă la partidul construit cu sprijinul Cotroceniului, Eugen Tomac a făcut această declarație în preajma sărbătorilor de iarnă, probabil pentru că speră că a fost auzit de Moș Crăciun, iar acesta îi va mai pune niște procente sub brad, asta pe lângă o hotărâre judecătorească definitivă și înregistrarea formațiunii în Registrul Partidelor Politice. De fapt, de această ultimă dorință se ocupă Moș Băsescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

40 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 mar, 2014
Ingriduta
Cetatenii romani nu trebuie sa acorde credit prin votul lor Partidului Miscarii Populare sau pentru celelalte partide din jurul lui Traian Basescu. Singura alternativa viabila in momentul de fata pentru a contracara puterea partidului-stat condus de Victor Ponta este PNL!! Nu trebuie sa lasam sa ne conduca ramasitele FSN care se regasesc in partidele din jurul lui Basescu si in partidul lui Ponta, PSD!!! Victor Ponta prin atitudinea si faptele sale este asociat cu Traian Basescu! Este necesara o schimbare in Romania pe care cetatenii o pot realize prin votul lor pentru liberali care au demonstrat ca sunt capabili sa lupte cinstit si cu demnitate pentru drepturile si bunastarea comuna si nu sufera de teoria consipationista asa cum o face Victor Ponta si partidul sau!!
25 mar, 2014
ema
in sfarsit s-a simtit
Cum sa mai votam PMP cand stim ca e un vot aruncat ca traian basescu, singura alternativa de dreapta este PNL.Deci sunt in culmea fericirii ca doamna Elena Basescu nu ne mai face de ras in europarlament.
25 mar, 2014
raul
Singurul partid autentic de dreapta este PNL si singurul cu puterea sa opreasca ascensiunea partidului lui Ponta ,Orice vot pentru PMP si restu de partide de dreapta este un vot irosit
25 mar, 2014
jean
pmp
Orice vot pentru PMP și pentru celelalte partide din jurul lui Traian Băsescu este un vot irosit. Singura alternativă de dreapta care poate să oprească tăvălugul partidului-stat condus de Ponta este PNL.
25 mar, 2014
Adrian
Vot irosit PMP
Sansele sunt infime dar sa nu subestimam , oricum cei care sunt capabili sa opreasca acest tavalug sunt cei din PNL.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ