PNL recunoaşte că moţiunea de cenzură este o acţiune de campanie
Acum, la mai puţin de o săptămână înainte de europarlamentare, liberalii au nevoie disperată de un subiect de campanie care să mobilizeze electoratul.
Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au clarificat calendarul de dezbatere al moțiunii de cenzură depusă de liberali săptămâna trecută. Documentul va fi citit în plenul reunit al Parlamentului joi, urmând ca dezbaterea să aibă loc lunea viitoare. De la depunerea textului, liderii PNL în frunte cu preşedintele lor, Crin Antonescu, au făcut presiuni publice pentru ca moţiunea să fie citită, dezbătută şi votată săptămâna aceasta, într-un efort ce pare aproape disperat.
De asemenea, toate aceste presiuni din ultima săptămână vin după ce, de la ruperea USL, liberalii au dorit să facă din depunerea unei moţiuni de cenzură îndreptată împotriva foştilor parteneri de alianţă momentul lor de glorie ca partid de opoziţie. De atunci, elementele iniţiale pe care PNL îşi baza demersul, şi anume faptul că Guvernul nu a redus CAS-ul la angajator cu 5% şi nu a eliminat impozitul pe profitul reinvestit, au devenit superflue, în contextul în care executivul a făcut pași concreți în direcția implementării ambelor măsuri. În schimb, liberalii şi-a continuat demersul, preluând în textul moţiunii de cenzură inclusiv elementele din discursul practicat de Traian Băsescu şi PMP.
În final, toată această agitaţie din partea PNL-ului poate părea ciudată, dar ea trebuie privită în contextul mai larg al alegerilor europarlamentare de duminică şi al mizelor pe care acestea le implică. Aşa cum reiese din sondaje, în acest moment PNL-ul este sub ţinta de 20% din voturi fixată pentru scrutinul de la finalul săptămânii. De asemenea, de atingerea acestui scor poate depinde şi viitorul politic al lui Crin Antonescu, care a declarat că îşi va da demisia de la conducerea PNL dacă partidul nu va obţine voturile scontate. Acum, la mai puţin de o săptămână înainte de europarlamentare, liberalii au nevoie disperată de un subiect de campanie care să mobilizeze electoratul.
Chiar dacă eșecul moțiunii de cenzură este previzibil, dacă liberalii ar fi putut să forțeze dezbaterea demersului în Parlament săptămâna aceasta aceasta, PNL-ul ar fi putut exploata artificial subiectul, în contextul companiei electorale. În final, moţiunea de cenzură reprezintă doar un demers electoral menit să mai aducă câteva voturi înaintea unui scrutin de care depinde, mai mult sau mai puţin direct, viitorul politic al lui Crin Antonescu şi al aliaţilor săi de la conducerea partidului.
Din foarte multe puncte de vedere, caracterul electoral al demersului PNL era evident încă de la bun început, iar comportamentul liderilor liberali din ultimele zile nu face decât să demonstreze acest fapt. Deşi mai mulţi lideri PNL au afirmat că şansele ca moţiunea să treacă sunt mici, Crin Antonescu şi oamenii loiali domniei sale vor continua să vorbească nejustificat despre modul în care actuala putere ar încerca să blocheze dezbaterea moţiunii. În schimb, ei nu pot ascunde caracterul pur electoral al unui demers de o ipocrizie greu cuantificabilă, parlamentarii PNL încercând să provoace căderea unui executiv care continuă un program de guvernare pe baza căruia au ajuns de la bun început în Parlament.