Ponta cere o mai bună coordonare între ISU şi sistemul 112

| 05 feb, 2014

Premierul Victor Ponta le-a cerut vicepremierului Gabriel Oprea şi secretarului de stat în MAI Raed Arafat ca până la 1 martie să lucreze la îmbunătăţirea procedurilor de coordonare între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi sistemul 112.

"Avem în continuare probleme şi aici domnul Arafat şi domnul viceprim-ministru trebuie să lucreze la îmbunătăţirea procedurilor de colaborare. E foarte clar că ISU, pe de o parte, şi sistemul 112, de partea cealaltă, se pare că nu reuşesc (să se coordoneze-n.r.), am văzut şi astăzi probleme de coordonare. Până la 1 martie vreau să avem procedurile îmbunătăţite şi făcute în aşa fel încât să fim mai bine coordonaţi şi mai bine pregătiţi', a spus premierul, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, citat de Agerpres.

Declaraţia premierului vine după ce două persoane care au intenţionat să se deplaseze pe jos, miercuri, pe un câmp cu zăpadă, din localitatea Piatra către oraşul Năvodari, s-au rătăcit din cauza ceţii dense şi au solicitat ajutorul autorităţilor.

Reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea au declarat că cei doi săteni au fost localizaţi, în prezent pompierii şi jandarmii deplasându-se în zona respectivă. Rătăciţii au anunţat autorităţile sunând la 112.

Citeşte şi: Istoria se repetă: Doi oameni pierduţi pe câmp în judeţul Constanţa şi găsiţi după 3 ore. STS dă vina pe ISU

Tag-uri: ISU, STS, victor ponta
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ