MAI: Procedurile pentru situaţii de urgenţă, în curs de reanalizare, simplificare şi clarificare

| 05 feb, 2014

Procedurile de cooperare dintre structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi alte autorităţi sau instituţii, în gestionarea situaţiilor de urgenţă, sunt în curs de reanalizare, simplificare şi clarificare, informează MAI, după intervenţia pentru găsirea bărbaţilor rătăciţi în Constanţa, informează Mediafax.

"Pentru evitarea oricăror disfuncţii privind comunicarea operativă dintre instituţiile cu atribuţii legale în gestionarea situaţiilor de urgenţă, odată cu înfiinţarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, procedurile de cooperare dintre structurile Ministerului Afacerilor Interne şi alte autorităţi sau instituţii din afara MAI sunt în curs de reanalizare, simplificare şi clarificare", se arată într-un comunicat remis Mediafax, miercuri seară, de MAI.

În acest sens, mai arată sursa citată, o echipă din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) se va deplasa la ISU Constanţa, unde "va verifica punctual modul în care au fost puse în aplicare procedurile comune de intervenţie la acest eveniment (căutarea bărbaţilor rătăciţi pe un câmp din judeţul Constanţa - n.r.)".

In acelaşi context, MAI precizează că, la solicitarea secretarului de stat Raed Arafat, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa a înaintat un raport privind misiunea de miercuri dimineaţă pentru căutarea şi salvarea celor doi bărbaţi.

"Conform raportului desfăşurării misiunii, rezultă ca primul apel de la 112 primit în dispeceratul ISU Constanţa a fost la ora 9.03. De la acel moment dispecerul ISU Constanţa solicită sprijin de la autorităţi locale din zonă şi repere de la alţi operatori economici, care să ajute la localizarea exactă a celor două persoane - existenţa vreunor stâlpi de înaltă tensiune, a unor canale de irigaţii etc. Totodată, în zonă este trimis un prim utilaj pentru căutarea celor două persoane. La ora 9.19 dispecerul ISU Constanţa a luat legătura cu cele două persoane, aceştia fiind îndrumaţi spre cel mai apropiat reper – un stâlp de înaltă tensiune aflat în zonă", informează MAI.

La ora 9.29, dispecerul ISU Constanţa a acesat aria de căutare pusă la dispoziţie de către STS încă de la momentul primului apel - de aproximativ 6.508 hectare - solicitând STS restrângerea acesteia, fapt ce nu a fost posibil.

La 9.21,dispecerul ISU Constanţa a contactat Transelectrica, iar la 9.35 a obţinut informaţia exactă privind poziţionarea cu date GPS a stâlpului de înaltă tensiune lângă care se aflau cele două persoane căutate, punct aflat în interiorul ariei de căutare pusă la dispoziţie de către STS.

În acest context, mai relatează MAI, începând cu ora 9.45, pe lângă utilajul trimis iniţial în teren, au fost alertate formaţiunile de pompieri, jandarmi, poliţişti şi personal medical al serviciului de ambulanţă.

Misiunea de căutare a presupus inclusiv deplasarea pe jos, pe câmp, prin zăpadă, pe o distanţă de aproximativ 6,5 kilometri.

La 12.15 cele două persoane au fost găsite într-o situaţie medicală bună, fiind preluate de către echipajele medicale.

Tag-uri: ISU, mai
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ