PONTA: Dacă România respectă independenta Moldovei, atunci s-o facă şi Rusia

Premierul Victor Ponta a declarat că Transnistria este parte a Republicii Moldova și că abordarea echilibrată a Guvernului de la Chișinău va conduce la rezolvarea problemei transnistrene, potrivit Agerpres.
"În ceea ce privește Transnistria, am avut câteva lucruri pe care le-am spus mereu. Cel mai bine știu cei de la Chișinău ce trebuie făcut, pentru că dacă dăm noi sfaturi de la București, nu iese bine. Doi, Transnistria este parte a Moldovei și nu se poate niciodată discuta altfel decât în termeni fundamentali și de principiu. Și cred că această abordare echilibrată a Guvernului de la Chișinău în care, practic, cetățenii moldoveni de pe partea cealaltă a Nistrului iată că au acuma avantajul pașapoartelor unei țări, Republica Moldova, care călătorește fără vize, avantajele Acordului de asociere la Uniunea Europeană și alte lucruri. Adică eu cred că o abordare echilibrată, dar în același timp respectând principiile va duce mai devreme sau mai târziu la rezolvarea problemei. N-o să se rezolve niciodată atât timp cât Transnistria va funcționa așa, ca o părticică a Federației Ruse într-o țară independentă cum e Moldova. Și dacă România respectă independența Moldovei cu atât mai mult ar trebui să o respecte Federația Rusă și toți ceilalți vecini ai săi", a declarat premierul.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
