Ponta despre tandemul cu Gâdea: Puteţi să faceţi ce emisiuni şi ce scenarii doriţi, eu candidez la Preşedinţie
Mihai Gâdea - preşedinte, Victor Ponta - premier, este un simplu scenariu, lansat de jurnalişti, a declarat luni şeful executivului, subliniind că va candida pentru funcţia supremă în stat cu sprijinul PSD, PC şi UNPR, aşa cum s-a anunţat deja.
''Dumneavoastră puteţi să faceţi ce emisiuni doriţi şi ce scenarii doriţi. După cum ştiţi foarte bine am cerut sprijinul PSD, PC, UNPR pentru a candida la funcţia de preşedinte al României. Voi candida şi, evident, în mod democratic, românii vor decide la vot cine va fi preşedinte'', a precizat Victor Ponta, răspunzând unei întrebări din partea presei.
Premierul a adăugat că preocuparea sa este ca noul preşedinte al României să nu fie 'tot Traian Băsescu prin altcineva'.
''Preocuparea mea este una singură ca, de fapt, noul preşedinte al României să nu fie tot Traian Băsescu prin altcineva. Am văzut toate poziţiile, fără nicio excepţie, ale alianţei... cum se numeşte? Creştin Liberale. Ale domnului Iohannis, ale celorlalţi domni. Ei nu fac altceva decât să repete poziţiile pe care le ştiţi ale domnului Băsescu. Deci ei, practic, vor să continue regimul Traian Băsescu fără Traian Băsescu ca persoană, preşedinte. Or, candidatura mea este tocmai pentru schimbarea fundamentală a acelui regim şi oamenii vor decide între continuarea mandatelor domnului Băsescu cu domnul Iohannis sau cine va fi sau o schimbare fundamentală. E dreptul românilor să decidă'', a afirmat premierul Ponta.
Prim-ministrul Victor Ponta a fost prezent luni, la Târgovişte, la sărbătorirea Sfântului Nifon, manifestări la care au participat câteva mii de persoane.
Ştirile orei
Voiculescu Premier
Daciana,Prima Doamna
Sotia lui Voculescu,a doua Doamna
Gadea,a treia Doamna