Ponta, după vizita la Cotroceni: Poziţia lui Băsescu în privinţa bugetului e inflexibilă. Vrea să ne şicaneze
Preşedintele Traian Băsescu a comunicat Guvernului că va respinge Legea proiectului de buget şi va sesiza Curtea Constituţională, iar rugămintea Guvernului a fost ca procedura să fie derulată într-un termen rezonabil, dar preşedintele nu a spus "nici da, nici nu", a declarat premierul Victor Ponta după întâlnirea de la Palatul Cotroceni.
Preşedintele Traian Băsescu nu şi-a schimbat poziţia faţă de proiectul de buget, care a fost extrem de inflexibilă, iar singura rugăminte a Guvernului a fost, în aceste condiţii, să nu tergiverseze excesiv de mult aprobarea bugetului.
"Era absolut necesar sa facem acest demers ca să-l convingem pe preşedinte că, dincolo de opinia sa, avem o decizie politică. Acum Parlamentul urmează să voteze. Aşa spune şi Constituţia. Totuşi, după aceasta, şeful statului va da proiectul de buget înapoi. Poziţia preşedintelui e inflexibilă. L-am rugat ca până la 1 ianuarie să avem bugetul", a declarat Victor Ponta.
Premierul a mai spus că Băsescu i-a declarat că va retrimite legea bugetului la Parlament, că o va contesta la Curtea Constituţională.
"Președintele Băsescu va respinge legea, va sesiza CC, rugămintea mea a fost să le facă într-un termen rezonabil, să avem bugetul la 1 ianuarie, nu mi-a garantat nici că da, nici că nu", a spus premierul, pe holul Parlamentului.
Premierul a arătat totodată că Băsescu a reconfirmat că nu va semna memorandumul FMI.
Potrivit acestuia, "președintele vrea să șicaneze foarte mult".
Premierul Ponta a relatat că l-a întrebat pe președinte dacă o acciză poate fi atacată la CCR, iar Traian Băsescu i-a răspuns: "Nu, găsim altceva".
La întâlnirea de la Cotroceni dintre şeful statului şi premierul Victor Ponta au mai participat guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, viceprim-ministrul Guvernului României, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, și ministrul delegat pentru Buget, domnul Liviu Voinea.