Ponta: Eu tot spun că nu se măreşte cota unică. Salarii majorate pentru "categorii ţintite"

| 01 noi, 2013

Premierul Victor Ponta a reafirmat, vineri, la Sibiu, că "nu se măreşte cota unică" de impozitare şi a precizat că în discuţiile cu reprezentanţii FMI au fost luate în calcul majorări salariale cel puţin pentru "medicii rezidenţi şi alte categorii ţintite".

Victor Ponta a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că se discută cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene posibilitatea unor majorări salariale în 2014, dar a afirmat că acestea vor viza "categorii ţintite", potrivit mediafax.

"Ţara este interesată ce facem cu salariile şi asta am discutat şi ieri (joi - n.r.) cu domnul Chiţoiu, care a discutat şi azi (vineri - n.r.) cu cei de la FMI şi de la Comisia Europeană apropo de ce anume dintre salarii… că nu o să fie... mai bine zis, dacă mărim toate salariile cu doi la sută, nu are o logică şi să încercăm să mărim la medicii rezidenţi şi la alte categorii ţintite salariile", a declarat Victor Ponta.

Întrebat ce taxe şi impozite se discută cu FMI, dacă nu se măreşte cota unică de impozitare, Ponta a răspuns: "Eu am spus şi tot spun că nu se măreşte cota unică, dar degeaba spun. Peste zece minute veţi vedea că în trei ziare şi o televiziune va apărea că măresc cota unică. Eu vă mai spun: nu se măreşte, dar spun degeaba".

Premierul a continuat: "Celelalte chestiuni care ţin de construcţia bugetară a anului 2014 sunt discutate de vicepremierul Chiţoiu şi numai la finalizare ne va anunţa şi vom lua o decizie. (...) În timpul negocierilor nu are sens să discutăm".

Cota unică va fi menţinută la actualul nivel de 16%, fără să se treacă la o impozitare progresivă, deoarece aceasta reprezintă o decizie adoptată încă de la formarea Uniunii Social-Liberale, declara, joi, premierul Victor Ponta.

Întrebat de presă dacă susţine trecerea la o cotă progresivă de impozitare, de 16%, 18% şi 20%, Ponta răspundea că susţine principiul la modul general, dar nu pentru acest moment.

"Acum, nu. În principiu, ca orice social-democrat - deşi impozitarea progresivă există şi în Germania, iar doamna Merkel nu e social-democrată, sau în Marea Britanie - în general, susţin ideea, principiul, însă avem o înţelegere politică foarte clară la formarea USL, de păstrare a cotei unice, şi cota unică rămâne 16%", spunea Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara, tot joi, că mandatul PNL pentru discuţiile cu FMI este împotriva creşterii fiscalităţii pentru anul viitor, în contextul discuţiilor pe marginea bugetului de stat, admiţând că se caută soluţii pentru asigurarea resurselor financiare pentru 2014

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ