Ponta îl contrazice pe Putin: Există diferenţe fundamentale între Crimeea şi Kosovo
Premierul Victor Ponta, aflat la Tirana, a declarat că el nu susţine o parelelă între Crimeea şi Kosovo, precum preşedintele rus Vladimir Putin, deoarece există diferenţe fundamentale între aceste două situaţii, şi a arătat din nou că este important ca ţările UE să aibă o poziţie clară.
"Nu susţin o paralelă între Crimeea şi Kosovo, există diferenţe fundamentale şi cred că este extrem de important ca toate ţările UE să aibă o poziţie foarte clară faţă de ce reprezintă, în mod indiscutabil, o criză pe plan european şi ceea ce poate duce din nou la un război rece", a spus Ponta, într-o conferinţă de presă cu omologul său albanez, Edi Rama.
El a arătat că Ucraina şi Republica Moldova, ca şi Georgia, trebuie sprijinite în drumul lor democratic spre integrare europeană.
La rândul său, premierul Albaniei a apreciat că o astfel de comparaţie este nefondată şi că intervenţia rusă "merge împotriva cursului istoriei".
Situaţia din Kosovo este similară celei din Crimeea, a declarat, marţi, preşedintele rus, Vladimir Putin, citat de Russia Today, în pagina electronică.
Putin a respins criticile privind referendumul din Crimeea, citând declaraţia unilaterală de independenţă a Kosovo, ca exemplu de autodeterminare lăudat de Occident.
Votul a fost considerat legitim din punctul de vedere al dreptului internaţional, de către Curtea Internaţională de Justiţie şi aceleaşi reguli se aplică în Crimeea, a declarat el.
Putin a respins afirmaţia potrivit căreia Kosovo a fost un caz unic din cauza vărsării de sânge şi a conflictelor etnice din Iugoslavia, poziţie susţinută de Washington. CIJ nu spune nimic despre numărul victimelor în justificarea separării Kosovo de Serbia, a declarat Putin.