Ponta: Imunitatea de care se bucură cei din jurul lui Băsescu e o restanţă pe care mi-o asum
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că în prezent Parchetul nu a stabilit nicio responsabilitate pentru guvernarea de dinaintea USL, punctând că se îndoieşte că aceasta a fost perfectă.
'Suntem restanţi la un capitol care nu ţine, din păcate, de noi şi anume noi am făcut partea de dreptate pe care o aşteptau oamenii în ceea ce priveşte pensii, salarii, venituri, partea de pedepsire a celor care au furat, a celor care au distrus românii, a celor care ne-am lăsat un miliard de euro gaură la fondurile europene, a celor care au dat gaură la Fisc, la Casa Asigurărilor de Sănătate. Acolo, din păcate, nu ţine de noi şi constat cu neplăcere că în acest moment există zero responsabilităţi stabilite de Parchet pentru perioada înainte de 7 mai 2012. Dacă totul a fost perfect, dacă nimeni nu a încălcat nicio lege şi nu a produs niciun prejudiciu, să iasă doamna Kovesi sau cineva să spună: 'Nu domne, au fost perfecţi cei de dinainte'. Mă îndoiesc că lucrurile stau chiar aşa. Este foarte bine să fie combătut orice act de corupţie din noua guvernare şi acesta este un ajutor pentru mine, că sunt prinşi şi sunt sancţionaţi cei care încalcă legea în vreun fel, dar să spui că înainte totul a fost perfect. Această imunitate de care se bucură cei din jurul lui Traian Băsescu este o restanţă pe care eu mi-o asum şi care explică o anumită nemulţumire', a spus Ponta, la Parlament.
El a fost întrebat cu privire la un sondaj care îl cotează cu 32 de procente la prezidenţiale.
'Nu mă interesează partea cu prezidenţialele. Mă interesează foarte mult şi mă bucur foarte tare să văd că în continuare şi USL în ansamblu, şi PSD cu PNL, PC, separat suntem în opţiunea electoratului pe nişte poziţii comparabile cu anul trecut. După un an şi jumătate de guvernare evident că te erodezi. Faptul că nu ne-am erodat înseamnă două lucruri. În primul rând, faptul că dincolo de bătăliile mediatico-politice am zis că dăm pensiile şi salariile le-am dat, am zic că le-am mărit le-am mărit. Am zis că reducem TVA la pâine l-am redus. Am zic că facem metroul îl facem. Lucrurile care rămân sunt mai importante decât vorbele. În al doilea rând, rămânem foarte sus în sondaje şi pentru că nu avem adversari. Pe cine să votezi? Pe Boc, pe Udrea, pe Tomac? Măcar prin comparaţie evident că suntem mult mai buni', a răspuns premierul.
Ponta a punctat că se bucură că USL beneficiază de încrederea oamenilor, arătând că acest lucru înseamnă să fie mai eficienţi.