Moșierul Băsescu

Traian Băsescu este, încă din vara anului trecut, fără doar și poate singurul președinte care, fiind contestat masiv de cetățeni, a fost reconfirmat în funcție printr-un neclar algoritm de invalidare a referendumului de demitere. Spunem că a fost neclar pentru că abia recent s-a putut afla cel mai important parametru în lipsa căruia orice considerații pe tema validității sau invalidității acelui referendum au fost perfect neavenite și irelevante. În perioada când peste 7 milioane de alegători îi întorceau pur și simplu spatele celui pe care-l considerau responsabil de dezastrul generalizat și debandada totală în care se afla țara, cel vizat, președintele Traian Băsescu se întreținea bonom cu presa, oferind jurnaliștilor fructe cumpărate de la supermarket. Cam în aceeași perioadă suspendatul pe atunci președinte a declarat jurnaliștilor aflați între două caise prezidențiale că l-ar bate gândul să-și cumpere moșie și să se ocupe de agricultură. Mulți au spus atunci că Băsescu glumește, preocupat fiind să pară nepăsător, tare și rece sub ploaia de lovituri și umilințe pe care le încasa. Acum, la mai bine de un an de la acel episod neplăcut pentru noi dar cu atât mai jenant pentru cel căruia românii i-au arătat ușa, avem și continuarea tabloidizantului episod. Și atunci, ca și acum, președintele se face că plouă la gravitatea acuzelor care i se aduc, cea mai recentă fiind aceea de spălare de bani și fraudă, preferând să întrețină starea de amuzament gușogen al unora.

Cât se poate de sincer spus, nouă nu ne pasă câte sute de hectare de teren agricol au intrat în familia președintelui Băsescu. România se chinuie de peste două decenii în zodia blestemată în care oamenii de rând abia dacă mai au după ce bea apă, în timp ce pătura socială încropită nu se știe cum și din ce după 89, a ”afaceriștilor de succes”, par întruchiparea butadei care cere să nu-i întrebi cum au făcut primul milion. Subliniem, deci, că ne-ar fi interesat acest detaliu doar în măsura în care am fi trăit într-o țară în care legea ar fi fost una și aplicabilă tuturor și această lege, numită odinioară a ilicitului, n-ar fi lăsat să se nască un milionar în euro dintr-un proletar care a câștigat toată viața numai lei. Românii știu că, cu foarte puține excepții, marile averi din prezent nu pot fi justificate legal. Suntem într-o zonă cenușie, un no man's land încremenit în care, dacă legea s-ar aventura, credem că tot mecanismul judiciar s-ar bloca literalmente.

Poate că, din aproape în aproape, pe măsură ce Traian Băsescu va da explicații satisfăcătoare la toate milioanele care au trecut prin imediata sa vecinătate, mai ales din perioada când era ministru și mai pe urmă primar general, va deveni interesant și pentru noi toți cum și de unde răsar sutele de hectare pe care președintele vrea să se reprofileze în latifundiar. Să remarcăm doar într-o doară că cel care se lupta cu sistemul ”ticăloșit” în care un premier îndrăznea să aibă patru case (cu termopanele de rigoare) acum își încordează mușchii anticorupție pe sute și sute de hectare. Calculul nostru sumar, de amărășteni cu un loc de casă moștenit din părinți, ne arată că Băsescu nu e ca Năstase, precum nici iarna nu e ca vara...

Până atunci, aviz consilierilor săi aflați la mare încercare, românii ar fi fost mult mai interesați dacă președintele ar fi cumpărat în loc de pământ niște nave. Având în vedere prețul hectarului agricol coroborat cu dolarul pe care odinioară s-au dat vase din flota comercială a României, familia președintelui ar fi avut șanse să compenseze o reală și inexplicabilă lipsă a economiei unei țări cu deschidere maritimă și, din nou, ar fi reușit să ne trezească interesul. Cu banii pe de pe câteva hectare, am fi pus monopol mondial pe pescuitul oceanic. Aia da, veste de mare interes...

Dar, evident, fostul căpitan de vas nu crede în necesitatea unei flote comerciale românești. Dacă n-ar fi așa, după toate probabilitățile, ar fi intervenit și ar fi făcut tot posibilul la data respectivă, pe când era ministru, ca România să nu rămână doar cu vasele patrulei de coastă. Cum tot dusul își are și întorsul, sperăm ca pavilionul românesc să se ridice din nou pe catargul pescadoarelor care ies în larg. Ironia sorții, nu excludem posibilitatea ca un fost latifundiar să lanseze câteva vase la apă, cam pe când viitorul fost președinte de țară își va consuma din preaplinul energiei numărând prunii dintr-o livadă.