Ponta: În 2014, România se va împrumuta cu 2 miliarde de euro mai puţin decât în anii precedenţi
Costurile de finanţare pe care statul român le plăteşte au scăzut atât în lei, cât şi în valută, iar în 2014 România se va împrumuta cu 2 miliarde de euro mai puţin decât în anii precedenţi, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta, într-o conferinţă la Palatul Victoria.
'Costurile de finanţare pe care statul român le plăteşte au scăzut atât în lei, cât şi în valută, şi vreau să precizez că, pentru prima dată în istorie, România a emis obligaţiuni în dolari, la o maturitate de 30 de ani; deci cei care ne-au împrumutat sunt privaţi au încredere că România peste 30 de ani îşi va plăti fără probleme, şi în următorii 30 de ani, datoriile. Este un semn de încredere extraordinar, iar în mod concret, în 2014, România se va împrumuta cu 2 miliarde de euro mai puţin decât în anii precedenţi. O veste extrem de bună, care, sigur, poate fi o surpriză, dacă cineva lua în serios declaraţiile politice, că fug investitorii străini din România', a spus Victor Ponta.
Premierul a precizat că este extrem de important faptul că, în ultimii doi ani, România şi-a îmbunătăţit în mod radical percepţia pe pieţele financiare private internaţionale.
'Nu mai suntem ca în 2009, când doar Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au fost dispuse să ne împrumute cu bani. În acest moment toate emisiunile de titluri de stat au fost suprasubscrise. La nivel european, avem încă un risc mai mare decât Polonia sau Germania, dar suntem consideraţi o ţară cu riscuri net scăzute faţă de mulţi dintre vecinii noştri din Europa, şi asta se reflectă în mod direct în dobânzile pe care le plătim şi, pe care, de fapt, le vor plăti guvernele şi generaţiile viitoare, pentru împrumuturile României', a spus Ponta.
De asemenea, premierul a mulţumit BNR, care a sprijinit trendul pozitiv şi creditarea activităţii economice, printr-un mix de politici monetar-fiscal-bugetare şi printr-o reducere radicală a ratei dobânzii care, în 2009, era 10,25% iar în ianuarie 2014 este 3,5%, cea mai mică dobândă cheie din 1989 până în prezent.