Ponta: În afară de Antonescu, cam toţi liberalii vor refacerea USL

| 22 mai, 2014

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat joi, la Arad, că mai toţi liberalii îşi doresc refacerea USL, cu excepţia liderului formaţiunii, Crin Antonescu, el menţionând că acest proces de continuare a Uniunii poate fi reluat imediat după alegerile pentru Parlamentul European.

'În afară de Crin Antonescu, cam toţi liberalii vor USL. Aşa e normal, aşa am spus oamenilor peste tot în ţară şi cred că e foarte important să te ţii de cuvânt, nu să te schimbi deodată şi exact ce-ai zis ieri, azi să zici invers. Nu se poate. Acest gen de schimbare chiar derutează pe toată lumea şi dezamăgeşte foarte tare', a afirmat Ponta.

El a explicat că a discutat în ţară cu mai mulţi aleşi liberali, de la parlamentari, la preşedinţi de consilii judeţene sau primari, iar aceştia au apreciat legitimitatea USL şi faptul că au fost votaţi ca membri ai acestei alianţe.

'Cei mai mulţi ne-au spus că în 2012 au cerut votul oamenilor cu Uniunea Social Liberală, că în continuare se consideră legitimaţi să fie USL, că au fost votaţi tocmai pentru că se luptau cu domnul Băsescu, cu doamna Udrea, cu domnul Blaga, cu care acum semnează moţiuni împreună, şi că de luni încolo putem să fim împreună în cel mai important proiect politic: Uniunea Social Liberală', a menţionat liderul PSD.

Victor Ponta s-a aflat joi la Arad, unde a avut întâlniri cu membri ai PSD. Liderul PSD a fost însoţit, printre alţii, de preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea, preşedintele PC Daniel Constantin şi candidaţii la alegerile pentru Parlamentul European Maria Grapini şi Ecaterina Andronescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ