Scandalul creat de Băsescu pentru decorarea cuplului Patapievici - Mihăieş este neîntemeiat
Scandalul creat de Băsescu pentru decorarea lui Patapievici şi Mihăieşi este tranşat de Curtea Constituţională a României. Victor Ponta nu este obligat să contrasemneze decretele prezidenţiale chiar dacă preşedintele Băsescu este de altă părere în cazul scandalului fostei conduceri a ICR.
Alinierea lui Patapievici, Mihăieşi şi a altor persoane considerate parte din intelectualitatea românească în spatele preşedintelui îl flatează foarte mult pe acesta din urmă, măgulit de cuvintele frumoase pe care corifeii săi le închină cu recurenţă în ultimii 10 ani.
Laudatio după laudatio, Băsescu a fost ademenit să-i recompenseze într-un fel sau altul pe foştii oameni din conducerea ICR, numiţi evident de acesta în funcţiile respective. Despre motivele pentru care Patapievici merită sau nu o decoraţie care să îi recunoască o calitate inexistentă de patriot nu ştim dacă mai are rost să vorbim. Deja cunoaşte toată lumea care este părerea personală a lui Horia Roman despre poporul român şi despre ţara care tocmai ce l-a recunoscut în grad de Cavaler, cu Ordinul „Serviciul Credincios”. Leneşi, incapabili, hoţi, proşti şi invectivele pot continua.
Problema de faţă este una mult mai interesantă. Trebuie şi este ultra necesar ca decretele prezidenţiale să fie contrasemnate de premier? Răspunsul CCR este că nu. Altfel spus, dacă preşedintele se gândeşte să decoreze un fascist, un comunist sau un extremist (toate s-au întâmplat) premierul nu este obligat să fie de acord cu acesta. Destul de simplu până acum. Problema intervine atunci preşedintele nu are o măsură de control externă când vine vorba de astfel de gesturi simbolice. Să luăm cazul Tokes. Cei mai mulţi români, ar fi cât se poate de vehemenţi ca preşedintele să-i retragă decoraţia europarlamentarului care în fel şi chip cere secesionarea Ţinutului Secuiesc de România. Cu toate acestea Băsescu refuză să facă acest pas, deşi este ajutat de toţi Cavalerii şi Domniţele care au primit Ordinul „Steaua României”.
Atunci ajungem la concluzia că preşedintele este omnipotent când vine vorba de a de sau de a lua decoraţii. Având în vedere că preşedintele României este Traian Băsescu ne dăm seama pe viu că acest lucru nu este pozitiv pentru România. Băsescu nu face altceva decât să-şi folosească funcţia pentru a-i recompensa pe cei care într-un fel sau altul i-au rămas aproape. Palatul Cotroceni nu este astăzi o instituţie credibilă, este doar sufrageria lui Băsescu, un preşedinte care foloseşte acest aparat după cum îi este bunul plac.
Ce ar fi fost elegant să se întâmple, dacă am fi trăit într-o ţară unde „intelectualii” ar fi bine crescuţi? Simplu. Horia Roman Patapievici şi Mircea Mihăieş să refuze demn oferirea unei decoraţii care este pusă sub semnul controversei şi polemicii şi să demonstreze că patriotismul, dragostea de ţară şi recunoaşterea unui popor faţă de anumiţi membri ai săi nu stă în „ungerea” simbolică a lui „tătuca” Băsescu cu o insignă în piept.
Indiferent de „meritele” pe care Patapievici de pildă le-a obţinut la conducerea ICR nu putem să nu remarcăm faptul că avem un Raport al Curţii de Conturi a României care ne spune că la ICR-ul lui Patapievici s-au întâmplat câteva matrapazlâcuri. Dacă suspiciunile de fraudă sunt o condiţie necesară pentru ca o persoană sau o personalitate să primească una dintre cele mai distinse decoraţii şi titluri din partea statului român, atunci ne trebuie să ne mai mire nimic.
În concluzie, demersul lui Băsescu de a sesiza CCR a fost doar o încercare de a distrage atenţia de la ceea ce contează cu adevărat. După această fumigenă, nu a mai vorbit nimeni de metodele de exprimare metaforice ale lui Patapievici la adresa românilor şi nu a mai vorbit nimeni despre banii care dau cu virgulă la ICR, nici despre decoraţia primită de pseudo-patriotului. Băsescu a minţit şi a manipulat din nou, folosind şi irosind rolul CCR-ului pentru a proteja un om cum este Horia Roman Patapievici, alintat deseori de preşedinte cu porecla „Pinocchio”.